Antreprenori care au aplicat pentru fonduri europene prin Programul Operațional Competitivitate 4.1.1 și 4.1.1 Bis se confruntă cu o serie de probleme care îi fac să se gândească că își vor pierde afacerile, după ce  statul a tot tergiversat apelurile de proiecte ani în șir. Puțini beneficiari au putut să respire ușurați la 31 decembrie 2023, data limită de finalizare a proiectelor. Ceilalți au rămas la mâna statului  care va trebui achite nota de plată generată de incompetența unor funcționari cu 150 de milioane de lei, bani care nu au mai putut fi alocați de UE după încheierea proiectelor. 

Autoritatea de Audit a identificat două probleme sistematice care au pus în pericol viabilitatea acestor proiecte. Prima problemă constă în organizarea greșită a schemei de ajutor 4.1.1. pentru IMM-uri, unde fondurile europene au ajuns la firme care nu au fost afectate în mod direct de pandemie, contrar regulamentului schemei. A doua problemă constă în incapacitatea de a gestiona fondurile europene din cauza unei reorganizări nefaste inițiate de fostul ministru Marcel Boloș.

Adrian Câciu: „Au fost probleme foarte mari”

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, a declarat pentru Gazeta de Cluj că au existat probleme sistemice și întârzieri masive în gestionarea fondurilor europene. El a subliniat că au fost făcute eforturi pentru a rezolva aceste probleme, însă în urma verificărilor s-a constatat că aproximativ 700 de proiecte sunt într-o zonă de neeligibilitate, deși au fost declarate eligibile pentru finanțare, pentru că nu au fost evaluate corect. Din acest motiv statul va trebui să-și spele păcatele cu aproximativ 150 de milioane de lei. 

Ministrul PSD Adrian Câciu a declarat că majoritatea cererilor de plată au fost procesate, iar acum se lucrează intens la plata cererilor de rambursare. Cu toate acestea, recunoaște că au existat probleme semnificative la nivelul Autorității de Management Programul Operațional Competitivitate (AM POC). Ministrul a subliniat că nu este vina beneficiarilor pentru întârzieri, ci a recunoscut existența unor erori în evaluarea proiectelor. 

„Majoritatea cererilor de plată au fost procesate, iar acum urmează și plata cererilor de rambursare. În ianuarie le-am cerut celor de la AM POC să închidă această șagă. La AM POC au fost probleme foarte mari, am avut și un audit care a dat o notă foarte proastă acestor măsuri. Am reușit să le salvăm. Nu este vina beneficiarilor, au fost erori sistemice, dar facem tot ce se poate ca beneficiarii să primească rambursările cât mai rapid.”, a declarat Adrian Câciu pentru Gazeta de Cluj.  

Ministrul susține că afacerile nu vor fi afectate 

Cu toate că mulți antreprenori se tem că afacerile lor ar putea ajunge în faliment pentru că în lipsa banilor nu își vor putea onora obligațiile asumate referitor la anumite termene de plată, ministrul MIPE este încrezător și susține că situația se va rezolva în timp util și nu se va întâmpla acest lucru. Câciu a menționat că au fost necesare modificări la nivel normativ pentru a evita rezilierea a peste 1000 de contracte în septembrie.

„Nu o să se întâmple acest lucru. Pe de altă parte, aș adresa o întrebare factuală: cum ar fi fost să nu prelungim etapele? De exemplu, eu sunt cel care a modificat  OUG nr. 36 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile. Articolul 42 prevedea că persoanelor care nu au un progres financiar de 5% la sfârșit de septembrie li se reziliază contractele. Având în vedere că programul a plecat greu și că mare parte din contracte s-au semnat chiar în septembrie, am elaborat o modificare a ordonanței și, pentru POC, am exclus această prevedere. Am încercat să ducem proiectele până la capăt. Îmi păstrez estimarea că peste 90% din proiecte vor fi finalizate cu succes, dincolo de toate problemele cu care s-au confruntat aceste măsuri”, a transmis Adran Câciu. 

În ceea ce privește întârzierile, ministrul a menționat că reorganizarea și suplimentarea resurselor umane la AM POC sunt în desfășurare. El a subliniat importanța faptului că peste 1200 de proiecte sunt în regulă, dar că există 70-80 de situații cu întârzieri masive, care sunt în proces de rezolvare. 

„Nu numai lipsa resursei umane a fost factorul care a dus această situație, ci și modul în care au fost construite măsurile și evaluate proiectele. Dincolo de aceste erori sistemice, pentru a nu lăsa beneficiarii fără finanțare, am reglat o serie de chestiuni la nivel de management intern. Suntem în plin proces de reorganizare, vom suplimenta și resursa umană la POC, dar mai ales pe partea normativă pentru ca toate aceste proiecte vor fi duse până la capăt. De exemplu, la 4.1.1, dacă nu mă înșel, 1000 de contracte au fost semnate în septembrie, ceea ce ar fi însemnat că toate aceste contracte să fie reziliate la 30 septembrie. Ce vină aveau beneficiarii că le-au depus în 2022, dar nu au fost evaluate în timp util? Trecutul este trecut. Noi încercăm să ducem proiectele la bun sfârșit. Am făcut rost și de finanțări. Sunt încrezător că în lunile ianuarie și februarie o să  închidem și rambursările și să ajungem la zi cu acest program. Trebuie avut în vedere și faptul că peste 1200 de proiecte sunt în regulă. Cu toate acestea, avem aproximativ 70-80 de situații în care, întradevăr, sunt întârzieri masive, dar le rezolvăm pe toate. ”, a subliniat ministrul MIPE. 

Aproximativ 700 de proiecte sunt neeligibile

Câciu a recunoscut că există proiecte evaluate greșit, iar aproximativ 700 dintre acestea sunt considerate neeligibile. Cu toate acestea, a asigurat că există o prevedere legală care permite suportarea acestor cheltuieli neeligibile de la bugetul de stat, pentru a nu afecta proiectele beneficiarilor. El a menționat că statul trebuia să ofere claritate privind eligibilitatea proiectelor și că vor fi făcute plăți de la bugetul de stat pentru a acoperi erorile din evaluare.

„Eu sunt în fiecare zi în ședință cu cei de la AM POC. S-a mișcat foarte greu acest program, este cel mai încet dintre cele pe care le-am preluat. Am reușit să-l  ducem într-o zonă operațională. Nu suntem la nivelul pe care mi l-aș dori sau la viteza pe care o avem pe celelalte programe operaționale, dar recuperăm. Pentru mine este important ca niciun beneficiar să nu sufere din cauza statului. 

Noi am luat o marjă pentru ceea ce a constatat auditul, care a arătat că aproximativ 700 de proiecte ar fi într-o zonă de neeligibilitate pentru că au fost evaluate greșit. Există o prevedere în OUG 115 din 2023, prin care inclusiv aceste cheltuieli declarate neeligibile de către Autoritatea de Audit să fie suportate de la bugetul de stat, astfel încât să nu periclităm proiectele beneficiarilor din cauza unor erori sistemice. Erorile din evaluare ne aparțin. Dacă un proiect ar fi neeligibil, îi spui beneficiarului la momentul evaluării că este neeligibil. Nu poți să-i spui că este eligibil, să-i faci contract de finanțare și de fapt el să fie în neconformitate, pentru că statul a indus în eroare. Ordonanța 115 a venit cu un articol în care inclusiv pentru aceste situații constatate de Autoritatea de Audit să putem să facem plățile de la bugetul de stat. Pentru acest lucru a fost alocată o sumă de aproximativ 150 de milioane de euro, din care o parte a fost folosită deja. Statul trebuia să spună clar dacă proiectele sunt sau nu eligibile, dacă au sau nu finanțare. Când am venit în iunie aveam aproximativ 1800 de proiecte în evaluare, în condițiile în care se dorea încheierea proiectelor în decembrie.”, a arătat Adrian Câciu.

Cine va trage ponoasele? 

În încheiere, ministrul a subliniat că vor fi luate măsuri împotriva celor care au contribuit la această situație, dar fără a afecta funcționalitatea programului. 

„Fiecare va răspunde în dreptul lui. Cu siguranță vor fi luate măsuri împotriva celor care au contribuit la această situație, dar fără a periclita funcționalitatea programului”, a conchis Adrian Câciu. 

În ciuda asigurărilor, mulți antreprenori se întreabă acum ce se va întâmpla cu afacerile lor. Într-un moment în care pandemia și războiul din Ucraina au lovit dur economia, fondurile europene ar fi trebuit să reprezinte o gură de oxigen. În schimb, se confruntă cu o poveste de eșec și frustrare, în care întârzierile administrative și erorile de gestionare își pun amprenta pe viitorul afacerilor lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.