O femeie în vârstă de 30 de ani, originară din Târgul Mureș, care a plecat de la domiciliul din Cluj-Napoca sâmbătă, 21 mai, a fost găsită moartă în județul Bihor.
Trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsit miercuri în apropierea localității Aleșd din județul Bihor, înfășurat în mai mulți saci menajeri aruncați în diferite locuri, pe o suprafață de 200 de metri pătrați. Femeia ar fi plecat de acasă însoțită de un bărbat de 43 de ani din Arad, care ar fi fost iubitul ei. Anchetatorii cred că, bărbatul, cunoscut cu antecedente de violență, și-ar fi omorât concubina într-un acces de furie.
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu privire sesizarea plecării voluntare din Cluj-Napoca, a unei femei în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureș, în prezența unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Arad, au continuat cercetările în cauză care au condus la stabilirea faptului că femeia s-ar putea afla în județul Bihor.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în apropierea localității Aleșd, județul Bihor, au identificat cadavrul unei persoane de sex feminin.”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea identității cadavrului și pentru verificarea tuturor circumstanțelor în care a avut loc decesul persoanei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Citește și: Șefa ÎCCJ ia 500.000 lei pentru că procurorii i-au arătat mișcarea du-te vino