Astăzi, de la ora 12.00 în sala Aula Magna, Universitatea Babeș-Bolyai va organiza ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa, domnului Prof.univ.dr. Kemal Hașim Karpat, Professor emeritus al University of Wisconsin-Madison, S.U.A.. Laudatio va fi prezentată de Prof.univ.dr. Tasin Gemil, Director al Institutului de Turcologie și Studii Central-Asiatice, din cadrul UBB. Potrivit adevarul.ro, Kemal Hașim Karpat este fiul imamului Hüseyin oglu Haşim, Mehmet Kemal (cum este trecut pe certificatul de naştere) sau Kemal Haşim Ömer (pe numele său complet) s-a născut într-un sat dobrogean, la 15 februarie 1925. Când a terminat cursurile Seminarului Musulman din Medgidia, în 1942, Kemal pleacă la Istanbul, pentru a studia Dreptul.

În 1946, cu un an înainte de absolvire, ia o decizie majoră: îşi schimbă numele de familie în Karpat. „În străinătate treceam printr-o serie de greutăţi, cu oameni care încercau să mă exploateze şi să-mi pună frâne în dorinţa mea de a studia. Eu am fost un om liber, care am spus ce am gândit, fără frică, fără rezerve. Unora nu le plăcea. Am vrut un nume simbolic, care nu se pleacă la nimic, care stă dârz în faţa greutăţilor, a ameninţărilor, să-şi păzească demnitatea. Şi în acelaşi timp am dorit un nume care să amintească de originea mea, de locul natal, de România. Mi-am luat numele după Munţii Carpaţi. Deşi să vă spun drept, până atunci nu văzusem Carpaţii, am creat Carpaţii în mine. Am creat Carpaţii mei. Şi am devenit un fel de munte. Toată familia mi-a urmat gestul“, mărturiseşte profesorul tătar.

Cariera sa internaţională, care urmează după acest moment, este prodigioasă. Confirmarea definitivă o primeşte odată cu invitarea la Casa Albă, la Washington, unde cei mai puternici oameni ai lumii, preşedinţii Statelor Unite ale Americii, îi cer sfatul. Cunoscut mai întâi în SUA Prima carte a profesorului Kemal H. Karpat a fost publicată în America, în anul 1959, pe când dobrogeanul avea numai 34 de ani, la editura Princeton. Volumul „Istoria democraţiei în Turcia“, în care descria societatea turcă, avea să fie o lucrare de căpătâi pentru lumea musulmană. Erau 600 de pagini de analiză amănunţită, constituind opera prin care Kemal Karpat s-a afirmat ca un specialist redutabil în politologie. Cartea a schimbat concepţiile Occidentului despre misterele Orientului. „Eu am fost întâi cunoscut în America. Cartea analiza trecerea Turciei la democraţie, era un studiu amănunţit al vieţii politice şi o critică a sistemului de guvernare. S-a spus că este prima carte care descifrează enigma politicii interne turceşti. Că aşa era socotită – o enigmă. Acea bombă m-a lansat. Am fost pus pe lista neagră. Din fericire, eram deja profesor universitar în America, aveam o poziţie solidă, nu mă puteau atinge decât când eram în Turcia. Dar nu s-a întâmplat nimic, mai erau oameni cu cap care au gândit obiectiv şi au realizat că eu doresc binele Turciei. Se întâmpla în 1959. Nu-mi vine să cred cât timp a trecut de atunci… Cartea a fost tradusă în turceşte şi încă se mai tipăreşte. Între timp am mai scris 20 cărţi, iar noua carte va fi publicată în curând, având ca tematică Turcia şi Asia centrală“, descrie profesorul Karpat pentru „Weekend Adevărul“. Chemat la Casa Albă   La începutul anilor ’80, cu o carieră academică de prestigiu şi cu numeroase volume tipărite, profesorul Kemal H. Karpat era deja o somitate în domeniul său.

Administraţia de la Washington l-a solicitat să facă parte din echipa de specialişti care să acorde consultanţă preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter. „În anul 1980 am fost chemat, împreună cu mai mulţi specialişti, la Casa Albă. Cu un an înainte, izbucnise revoluţia din Iran, în care şahul Mohammad Reza Pahlavi, care era mare prieten al Americii, fusese forţat să abdice, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini trecuse la putere. Între timp, se iviseră alte mişcări din Orientul Apropiat şi am fost întrebat de ce se nasc aceste mişcări, care este cauza lor“, îşi aminteşte profesorul Kemal Karpat. În cartea sa biografică, „Râul care străpunge muntele“ (în turcă, „Dagı Delen Irmak“), tipărită în limba turcă la Istanbul, profesorul Kemal Karpat descrie experienţa de la Casa Albă. Invitat de preşedintele Jimmy Carter să discute despre Orientul Mijlociu şi revoluţia iraniană, politologul a făcut parte dintr-o echipă de specialişti selectaţi de administraţia de la Washington.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.