Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor (MMP), taxa auto va fi platită de cumpărător, nu de vânzător.
Referitor la declaraţia ministrului MMP apărută în presă, cu privire la faptul că taxa de primă înmatriculare ar putea fi plătită “la toate maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007, pentru care nu s-a făcut acest lucru, plata urmând a se face de către vânzătorul autovehiculului”, se precizează că această declaraţie a fost preluată şi interpretată eronat.
Ministrul Laszlo Borbely a declarat că “taxa se plăteşte şi pentru maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007, în momentul în care acestea sunt vândute şi că taxa auto trebuie plătită de către cumpărător, aşa cum prevede OUG 50 din 2008, modificată în decembrie 2010”.
OUG 50/2008 este supusă unor schimbări după ce Curtea de Justiţie Europeană a considerat actuala formulă de calcul discriminatorie şi ilegală. Dacă Guvernul nu schimbă urgent taxa auto şi nu restituie sumele achitate de proprietarii de maşini conform OUG 50/2008, Uniunea Europeană ar putea lansa o procedură de infrigement împotriva României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.