Într-o sedinta a Consiliului Local Bistrita din luna ianuarie 2007, s-a votat o noua "dare", o asa-numita "taxa de deratizare". Dar asa cum a fost votata si adoptata de catre Consiliul Local Bistrita, asa a si fost uitata. Conform acestei legi locale, cetatenii municipului Bistrita, dar si persoanele juridice, sunt obligate sa plateasca o "taxa de deratizare", pe terenurile intravilane apartinând persoanelor fizice, pe terenuri si cladiri ale persoanelor juridice, precum si pe spatiile comune ale asociatiilor de proprietari-locatari si pentru spatiile din institutiile pu-blice. În baza Hotarârii CL, în cadrul Primariei Bistrita, trebuia înfiintat serviciul de deratizare, iar ulterior facute încadrarile pe functiile cuprinse în schema noii structurii. Din prostie sau din indolenta, întreaga problema a fost uitata si nu s-a facut nimic, serviciul a fost înfiintat pe hârtie, dar nu s-a facut nici o încadrare. Dar, asa-zista "taxa de deratizare" a început sa fie încasata pentru un serviciu inexistent, care trebuia prestat catre populatie. Probabil ca la un moment dat, un cap mai “luminat” din primaria Bistrita a observat ca cetatenii sunt supusi unei escrocherii cu acte în regula si ceea ce se întâmpla are un iz penal. Imediat s-a luat o noua decizie, s-a hotarât amânarea "taxei de deratizare" pâna în anul 2008. Constatându-se hotia care s-a comis asupra buzunarelor oamenilor, s-a luat hotarârea ca cetatenilor care au achitat "taxa penala" sa li se restituie banii.  Taxa ilegala   Multi dintre bistritenii care s-au prezentat la ghiseele Directiei Financiare, subordonate Primariei Bistrita, pentru a-si plati darile catre bugetul local la începutul anului, au fost socati sa constate ca pe lânga taxele si darile obisnuite, a mai aparut una, o asa-zisa "taxa de deratizare”. Taxa cu pricina,  stabilita de catre Consiliul Local Bistrita, are valori diferite în functie de platitor, potrivit unei declaratii facute de catre purtatorul de cuvânt al primariei Bistrita, Mihai Rusti. Persoanele fizice care detin terenuri intravilane vor trebui sa plateasca 0,06 lei pentru mp, persoanele juridice vor trebui sa plateasca pentru terenuri sau cladiri 0,08 lei pe mp, iar pentru spatiile comune ale asociatiilor de proprietari-locatari 0,16 lei si aceasi suma pentru spatiile din institutiile publice.  În luna septembrie, municipalitatea a decis sa amâne încasarea taxei pâna la începerea lui 2008. Probabil ca masura corecta era ca acesta taxa ilegala sa fie anulata. În mod logic dupa  votul din CL Bistrita din ia-nuarie 2007, în organigrama primariei Bistrita, trebuia sa apara un nou servciu, cel de deratizare. Din motive necunoscute, problema a fost uitata si în noul serviciu nu s-a facut nici o angajare. Dar taxa a fost perceputa. Daca este sa dam crezare purtatorului de cuvânt al Primariei Bistrita "nu s-au finalizat angajararile în noul serviciu de de-ratizare", înfiintat în subordinea primariei Bistrita. De ce nu s-au finalizat aceste angajari nu se mai spune. Probabil ca mai marii muni-cipalitatii nu au mai vrut sa umfle schema de personal a Primariei municipiului Bistrita. Persoane bine informate din cadrul primariei ne-au relatat ca aceasta institutie are are mai multe persoane angajate decât Primaria Cluj-Napoca, în conditiile în care populatia municipiului Bistrita este mai mica decât a unui cartier din orasul de pe Somes.   

Milioane de lei pentru deratizarea inexistenta  

Din luna ianuarie si pâna în septembrie, contribuabilii au achitat as-zisa "taxa de deratizare", asa cum le-au cerut functionarii Directiei Financiara a Primariei. Despre numarul pesoanelor care au platit taxa, perceputa ilegal de catre Primaria Bistrita, a fost imposibil sa aflam.  O adevarata lege a tacerii domneste în legatura cu aceasta informatie. Directorul Directiei Financiare a primariei Bistrita, Adrian Cismas a declarat public ca " astfel de informatii sunt confidentiale si nu pot  fi facute publice, decât cu acordul purtatorului de cuvânt". Legat de acesta poveste, o informatie a fost scapata de catre vice-primarul Iliesi, care din date neactualizate spune ca valoarea colectata, pâna s-a luat hotârârea de amanare a încasarii acesteia, ar fi de circa 220 de milioane de lei vechi. Desi hotarârea de amânare a platii taxei a fost luata în luna septembrie, pâna în urma cu o saptamâna, functionarii de la Taxe si impozite îi atentionau pe oamenii de existenta si obligativitatea achitarii acesteia. Despre banii încasati ilegal de catre primaria Bistrita pentru un serviciu care nu s-a efectuat la un moment dat s-a ajuns la o dilema greu de rezolvat. Unii au spus ca taxa respectiva sa fie calculata în contul altor sume datorate bugetului local, iar altii au sustinut ca trebuie restituita imediat.  A avut câstig de cauza tabara care a sustinut ca banii trebuie înapoiati de îndata. Este bine de stiut ca cetatenii care au achitat "taxa de deratizare" pot sa-si recupereze banii, printr-o cerere înaintata Directiei Financiare a Primariei Bistrita sau pot opta pentru transferul sumei respective în contul impozitului din 2008.

Primarul Vasile Moldovan spune ca serviciul de deratizare a intrat în impas din momentul în care s-a început licitatia pentru procurarea utilajelor necesare, primarul considerând ca procedura esta 'foarte greoaie', motiv pentru care s-au cumparat doar o parte dintre ustensile. Pâna în acest an, activitatea de deratizare în municipiu a fost descentralizata, anul trecut câstigând licitatia o firma din Ploiesti. Din acest an, Primaria Bistrita a decis ca este nevoie sa creeze un întreg serviciu specializat, chiar daca deratizarile se fac doar de doua ori pe an, primavara si toamna.

 

Zaharia Cotoc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.