Ofensiva israeliană împotriva mişcării islamiste Hamas a fost lansată de Israel la 27 decembrie. Operaţiunea „plumb întărit” are ca obiectiv declarat încetarea atacurilor palestiniene asupra statului evreu. Liderul Hamas, Khaled Meshaal a cerut declanşarea unei a treia intifada (insurecţie) care s-a soldat cu moartea a 230 de palestinieni, majoritatea poliţişti Hamas.
Pe 28 decembrie 2008, Israelul va bombarda 40 de tuneluri de contrabandă cu arme de la frontiera dintre Egipt şi Gaza. Palestinienii vor încerca să forţeze frontiera, iar un poliţist de frotieră egiptean este ucis. Terminalul de la Rafah va fi din acest punct deschis şi închis alternativ.
Israelul se va angaja într-un „război fără milă” împotriva Hamas şi decretează, pe 29 decembrie 2008, sectorul frontalier al teritoriului palestinian drept „zonă militară închisă”. În 30 decembrie, autorităţile israeliene resping propunerile unui acord al UE şi al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu (Statele Unite, UE, Rusia şi ONU).
Pe 1 ianuarie, Israelul va lansa raiduri împotriva ministerelor Hamas, a unei clădiri a Parlamentului şi asupra unor ateliere de „fabricare de rachete”. Nizar Rayan, unul dintre principalii lideri ai Hamas va fi ucis într-un raid; ca răspuns, peste 40 de rachete vor fi lansate asupra sudului Israelului. Pe 3 ianuarie anul curent trupele israeliene pătrund pe teritoriul palestinian, iar Hamas ameninţă că va transforma Gaza în „cimitir” pentru armata israeliană.
În 4 ianuarie, trupele israeliene avansează pe mai multe sectoare din Gaza, un număr de 63 de palestinieni fiind ucişi în aceste atacuri. La nivel internaţional au loc manifestaţii împotriva acestei ofensive, cerându-se încetarea focului. În cursul nopţii de 5 ianuarie, aviaţia israeliană atacă 30 de ţinte, iar forţele terestre continuă să avanseze. Ehud Barak anunţă că oraşul Gaza este parţial încercuit. Forţele israeliene sunt acuzate că au folosit fosfor alb în ofensiva lor în Gaza, în contextul în care folosirea acestei substanţe ca armă în zonele civile este interzisă prin Tratatul de la Geneva din 1980, iar Israelul a recunoscut folosirea acesteia în 2006, în timpul operaţiunilor împotriva grupării libaneze Hezbollah. Experţi militari israelieni, precum şi purtătorul de cuvânt, Ishai David neagă aceste acuzaţii.
Ambasada României a primit un număr de 79 de cereri de evacuare din Gaza, 68 dintre ele fiind înaintate de către persoane cu cetăţenie română, iar 11 de către cetăţeni palestinieni. 63 de cetăţeni români au primit aprobarea autorităţilor israeliene de a fi evacuaţi din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Erez.
Pe 6 ianuarie, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy, premierul israelian Ehud Olmert respinge orice armistiţiu în Fâşia Gaza în lipsa garanţiilor opririi definitive a atacurilor palestiniene asupra Israelului.
Până în prezent, peste 560 de palestinieni au fost uciţi şi peste 2700 au fost răniţi în Fâşia Gaza, potrivit serviciilor de urgenţă palestiniene.
 
A.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.