ANAF Cluj a transmis o alertă privitoare la o tentativă de înșelăciune făcută în numele instituției.

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele Agenției Națională de Administrare Fiscală – ANAF, este în desfășurare în această perioadă, anunță instituția.

Contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”, potrivit ANAF.

Falsificatorii motivează că „scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaționale și de a preveni potențiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate”.

Astfel, reprezentanții ANAF precizează că nu solicită astfel de informații și nici nu intervine în relația comercială dintre persoanele juridice.

Atenție, la numele Gabriela Apostol

Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com.

“Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și nu trebuie să dați curs solicitărilor!

Reamintim că serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituția”, au transmis cei de la ANAF.

Mai mulți contribuabili, persoane fizice, au semnalat că primesc emailuri de la ANAF prin care li se solicită achitarea unei garanții în cuantum de 1.000 de euro, pentru a beneficia ulterior de o sumă de bani.

“Acest email este o tentativă de înșelăciune și nu trebuie să îi dați curs!

ANAF nu solicită garanții în vederea premierii contribuabililor. Emailul menționat cuprinde elemente incoerente, cu greșeli gramaticale și promisiuni nereale”, au transmis cei de la ANAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.