Terapia Cluj dorește să producă Favipiravir, un medicament pentru gripă din Japonia, care ajută și la combaterea infecției cu coronavirus. Faviripavir este deja folosit în alte state, și se estimează că producția va începe în trei luni.
„Favipiravir este folosit pe scară foarte largă pe continentul asiatic, este de provenienţă japoneză şi, de obicei, medicamentele din Japonia nu prea ajung în Uniunea Europeană, în schimb sunt foarte prezente în Asia. Este un medicament dezvoltat ca antivirus gripal. De 10 ani este dezvoltat în Japonia şi a demonstrat eficienţă, în studiile clinice, şi pentru noul coronavirus.
Vorbim despre un medicament repoziţionat de pe tratamentul infecţiei cu virusul gripal pe tratamentul infecţiei cu Sars-Cov-2. Până la ora actuală, a fost utilizat pentru 150 de milioane de persoane în lume, în tratarea Covid-19. În România, 20.000 de pacienţi au beneficiat de Favipiravir, din cel pe care noi l-am adus.”
Conform Ziua de Cluj, Favipiravir se foloseşte, momentan, doar în spitale, dar Terapia a început demersul pentru disponibilizarea în farmacii, pe baza prescrierii. „Există o discuţie despre disponibilizarea în farmacii. Problema este riscul, aşa cum s-a mai intâmplat, ca persoanele care vor să îl folosească să meargă în farmacie şi să îşi facă stocuri.
E un obicei foarte prost la români. Acest medicament poate fi dat doar pe bază de prescripţie medicală şi nu poate fi administrat profilactic, trebuie să existe diagnosticul de boală. Am discutat cu autorităţile în aşa fel încât medicii de familie să îl poată prescrie şi să se poată găsi în farmacii pe bază de prescripţie medicală”.
Terapia a anunţat, recent, intrarea în ţară a unei noi tranşe, de 1,1 milioane de tablete de FluGuard (Favipiravir), conform protocolului naţional de tratament. Aceste doze sunt distribuite unităţilor medicale desemnate tratării pacienţilor COVID-19, prin Alliance Healthcare.
Conform unui studiu realizat de Terapia, efectele adverse în urma administrării Favipiravir sunt în general uşoare: doar 0,4% din pacienţi au avut reacţii adverse grave. Terapia Cluj vrea să aducă în ţară şi Ivermectina, un alt medicament folosit în lupta anti-Covid, care nu este avizat în România, deşi peste 20 de ţări îl folosesc.
Citește și: 8 studenți depistați cu coronavirus. Cămin din Hașdeu băgat în carantină
Multumim Terapia.Asteptam si Ivermectina cu mare interes.
Este un salt inainte,dar ma asteptam la mai mult.Dar e bine si asa .Sa sperm sa nu mai maora atata amar de oameni .Doamne Ajuta Amin.