Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a semnat un protocol cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, prin care terenul din localitatea Floreşti, nr. 370 – 374 este trecut din domeniul public al statului şi din administratea MApN în domeniul public al judeţului Cluj. Terenul, care are o suprafaţă de şase hectare, a trecut în administrarea CJ Cluj, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă. “Unul dintre proiectele prioritare ale Consiliului Judeţean Cluj are în vedere construirea unui Spital Regional de Urgenţă, care să deservească întreaga Regiune de Nord Vest. Proiectul a aşteptat până acum datorită faptului că nu a existat o suprafaţă de teren care să răspundă necesităţilor unei unităţi medicale de asemenea anvergură. Amplasamentul din Floreşti corespunde şi din punctul de vedere al facilităţilor de transport şi acces şi beneficiază şi de proximitatea centrului medical universitar clujean. Vom urma paşii pe care prevederile legale le cer pentru a ajunge la momentul finalizării acestei atât de necesare investiţii”, a precizat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe. Fondurile necesare construirii Spitalului Regional de Urgenţă vor fi asigurate de Ministerul Sănătăţii, beneficiarul şi proprietarul lucrării fiind Consiliul Judeţean Cluj.  Terenul în cauză a mai fost propus odată ca locaţie pentru Spitalul Regional de Urgenţă, pe vremea când Consiliul Judeţean era condus de liberalul Marius Nicoară. Doar că, la momentul schimbului de terenuri între CJ şi MApN, Ministerul a schimbat numărul topografic al terenului, oferind altul, nu departe de primul amplasament, dar nu suficient de mare pentru Spitalul Regional de Urgenţă.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.