Tibor Braun, unul dintre fondatorii scientometriei, cu o bogată activitate de cercetare în domeniul chimiei, a acordat un interviu Gazetei de Cluj, în care vorbeşte despre studenţia la Cluj, dragostea pentru chimie şi activitatea sa ştiinţifică. Braun a predat la universităţi de prestigiu din întreaga lume şi este fondatorul şi editorul mai multor reviste de specialitate, având peste 300 de lucrări ştiinţifice publicate.
Reporter: Puteţi să ne povestiţi puţin despre studenţia la Cluj-Napoca? Care sunt cele mai plăcute amintiri din acea perioadă?
Tibor Braun: Am ajuns la Cluj din Lugoj, un modest orăşel din Banat, care are şi el frumuseţile lui, cu Timişul curgând în mijlocul oraşului, cu atractivele biserici şi clădiri municipale şi cu un excelent liceu (Coriolan Bradiceanu). Clujul mi s-a părut la prima vedere o adevarată capitală cu o intensă viaţă culturală reflectată în teatre şi cele două opere şi multitudinea de studenţi în jurul universităţilor. Era un oraş tineresc atractiv şi deosebit de plăcut pentru un student dornic să-şi înceapă studiile universitare.
Rep.: Cum aţi ales chimia ca domeniu de studiu şi care au fost motivele care v-au determinat să alegeţi Universitatea „Victor Babeş”?
T.B. : La vârstă de 13 ani am primit de la părinţi ca un cadou onomastic cartea atunci recent apărută Minuni în Eprubetă scrisă de Leonid Petrescu. A fost « dragoste la prima vedere », a urmat instalarea unui mic laborator în bucătăria de vară a casei noastre (Str Nicolae Titulescu 80, Lugoj), cu repetarea minunilor descrise (cu chimicale de la o farmacie din împrejurime), cu focuri Bengale şi prăjirea blănii pisicii, ea fiind singura spectatoare a unei experienţe.
Rep.: Cum era comunitatea ştiinţifică din România în ani 50-60 şi în ce condiţii îşi desfăşura activitatea?
T.B.: Cu mici devieri după terminarea studiilor la Universitatea Victor Babeş Cluj (IMF, Timişoara, IMF Târgu Mureş), am ajuns la noul înfiinţat institut de Fizică Atomică (IFA) Bucureşti fiind recrutat acolo, printr-o fericită coincidenţă de către profesorul Horia Hulubei personal.
La IFA laboratoarele, reactorul nuclear, viaţa ştiinţifică de la Magurele şi de la Bucureşti în general i s-au părut ca paradisul pe pământ unui tânăr cercetător.
Rep.: Ce v-a determinat să începeţi o carieră academică în Ungaria, la Universitatea Lorand Eotvos?
T.B. : Fiind născut în România ca cetăţean maghiar (cetăţenie moştenită de la tatăl meu), ne-am mutat « acasă » la Budapesta în 1963. Profesorul Elemer Schulek, cu care eram în legatură profesională încă de la IFA mi-a oferit un post de asistent la catedra pe care o conducea la Universitatea Lorand Eotvos. Am rămas fidel acestei universităţi căreia îi sunt profesor până în ziua de azi.
Rep.: Am observat că aţi fost „visiting professor” la universităţi din întreaga lume. Vi s-a oferit un asemenea post în România de-a lungul carierei dumneavoastră academice?
T.B.: Lucrând la susnumita universitate din Budapesta, în decursul timpurilor am fost invitat în calitate de « visiting professor » la diferite universităţi din Austria, Germania, Franţa, Italia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Uniunea Sovietică, Elveţia, Peru, Statele Unite, Jamaica, Panama, Japonia şi China. Din Romania nu am primit asemenea invitaţie, dar am prezentat lucrări de cercetare la conferinţe ţinute la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Arad şi Sinaia, şi am fost onorat cu doctorate de onorare de către universităţi de la Cluj şi Arad.
Rep.: Dintre subdomeniile specializate ale chimiei în care aţi lucrat, care a fost cel care consideraţi că a avut cel mai mare impact pentru ştiinţa contemporană şi în ce fel?
T.B. : E greu de spus, dar poate chimia analitică, chimia nucleară şi nanochimia carbonului fulerenic.
Rep.: Cum s-a născut scientometria? Care au fost necesităţile ştiinţifice şi ideile care au stat la baza acesteia?
T.B.: Scientometria ca noţiune şi domeniu de studiu a fost « inventată » de către profesorul Vasilij Nalimov (Moscova) şi fundamentată de către profesorul John Derek de Solla Price (Yale). S-a născut din necesitatea de a cunoaşte mecanismul de funcţionare al activităţii de cercetare ştiinţifică, a legilor şi regularităţilor cantitative care o guvernează cu scopul de a o putea menaja şi administra în mod optim în vederea servirii ei (a cercetării ştiinţifice) pentru îmbunătăţirea traiului uman pe glob.
Ca mijloc pentru acest scop şi obiect de studii, materia primă pentru investigaţii au servit şi servesc şi acum fluxurile de informaţii imobilizate şi eternizate în publicaţii ştiinţifice, reviste, cărţi şi mijloace electronice.
Rep.: Care a fost contribuţia dumneavoastră în acest domeniu şi în ce direcţie credeţi că va evolua?
T.B. : Aş prefera ca raspunsul la prima parte a acestei întrebări să nu vină de la mine. În ceea ce priveşte partea a doua, cred şi sper că scientometria va înlesni menajarea activităţilor de cercetare în lume, o mai bună şi mai meritocratică distribuire a fondurilor de cercetare şi învăţământ superior, precum şi a aprecierii mai juste a performanţelor de cercetare.
Rep.: Sunteţi un autor prolific şi un om de ştiinţă neobosit. Care este secretul dumneavoastră? Care credeţi că sunt acele calităţi de care are nevoie un om de ştiinţă pentru a construi o carieră longevivă şi de succes ca a dumneavoastră?
T.B. : Nu cred că există un secret. Amorul la prima vedere cu chimia (coup de foudre, cum spune limba franceză), personificând ştiinţa, şi apărută la vârsta de 13 ani (vezi întrebarea no.2), precum şi curiozitatea nesecată, a avut ca rezultat ca cercetarea să devină o neterminată şi continuă plăcere şi satisfacţie în loc de muncă obositoare.
Poate nu pare deplasat să termin această covorbire cu o anecdotă.
Pe compozitoriul Mozart îl vizitează un tânăr şi îl întreabă : Maestro, cum aş putea compune o simfonie? Mozart îl priveşte şi zice : cum mă uit la dumneavoastră apreciez că sunteţi la vârsta de aproximativ 40 de ani. Aveţi în faţă încă o viaţă întreagă, aveţi răbdare, asta va veni de la sine dacă va fi cazul.
Dar maestro, spune « tânărul » dumneavoastră aţi compus simfonii deja la vârsta de 5.
Da, răspunde Mozart, dar eu n-am întrebat pe nimeni în acest respect.
Interviu realizat de Diana Gabor
Activitatea ştiinţifică şi academică a lui Tibor Braun
Tibor Braun a dobândit o faima mondială prin impunerea Scientometriei, ştiinţa care permite cuantificarea cercetării ştiinţifice şi este printre puţinele personalităţi din lumea ştiinţifică de astăzi care a profesat şi profesează şi în prezent cu un succes deosebit două cariere ştiinţifice în paralel, complet diferite. Una în calitate de chimist, cealaltă în calitate de scientometrist. În aceste două domenii ale ştiinţei şi-a câştigat o reputaţie internaţională.
În urmă cu cinci ani, la data de 7 iunie 2006, Universitatea Tehnică i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa lui Tibor Braun, care în prezent lucrează la Universitatea Lorand Eotvos din Budapesta, Institutul de Chimie, unde, din 1978, a ocupat scaunul de director al Institutului de Scientometrie al Academiei Ungare de Ştiinţe (Information Science and Scientometric Unit).
De asemenea, are o activitate publicistică extrem de bogată, fiind şi fondatorul şi redactorul-şef a patru mari şi reputate reviste internaţionale, celebra Scientometrics publicată de Springer Verlag, Journal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry, Radiochemical and Radioanalytical Letters şi Fullerene Nanotubes and Carbon Nanostructures care apar la Kluwer în Olanda. Autor a peste 330 de lucrări ştiinţifice apărute în marile periodice ale lumii, a publicat singur sau în colaborare 30 de cărţi în cele mai prestigioase edituri internaţionale.
Tibor Braun s-a născut la 8 martie 1932 şi a trăit în România ca cetăţean maghiar cu domiciliu stabil aici, statut moştenit de la tatăl său. Familia sa s-a repatriat în Ungaria în 1963, după ce, în 1949, fabrica tatălui său a fost naţionalizată. Studile universitare le-a făcut la Universitatea „Victor Babeş” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultăţii de Chimie. Între 1956-1963 a lucrat la Institutul de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele, unde a ocupat funcţia de fizico-chimist principal în cadrul Laboratorului de fizica neutronilor, care aparţinea de reactorul nuclear. În 1964 şi-a început cariera la Universitatea Lorand Eotvos din Ungaria, unde în 20 de ani a primit titlul de profesor, şi la care lucrează până în ziua de astăzi. În 1967 a obţinut diploma de PhD.(„Philosophy doctor”), iar în 1980 cea de D.Sc. („Doctor of Science”) de la Academia Maghiră de Ştiinţe.
