Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a transmis luni, 25 martie 2019, un comunicat de presă prin care susținea că parcarea Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a fost reabilitată. Angajații aeroportului au sesizat printr-un comunicat de presă că s-a reparat doar o parte din parcare, iar Tișe nu a făcut altceva decât să mintă cetățenii.

„Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj are rugămintea să încetați cu transmiterea de comunicate neadevărate și în totală contradicție cu realitatea. Facem referire la comunicatul transmis de dumneavoastră ieri, 25 martie 2019 cu privire la finalizarea lucrărilor la corasabilul parcării auto din cadrul aeroportului.

După cum bine cunoașteți și dumneavoastră de la responsabilii tehnici din cadrul Consiliului Județean care au urmărit lucrările, ceea ce s-a reparat reprezintă o parte infimă, adică aproximativ 15% din totalul suprafeței care necesită reparații. Mai mult, grămezi de resturi de bitum zac nestingherite în parcare, fără să fi deranjat responsabilii dumneavoastră.

Ne exprimăm profund dezacord cu privire la modul în care induceți în continuare în eroare opinia publică. Parcarea necesită intervenții de reparații și întreținere serioase și urgente. Considerăm că perioada aceasta este cea mai prielnică pentru a face acest lucru, ținând cont și de faptul că nu a început sezonul estival, când traficul aerian este în plină expansiune.

Mai mult, prin nefinizarea tuturor lucrărilor de reparații la parcare, suprafața betonată se va deteriora și mai mult în perioada următoare, reprezentând un real pericol pentru siguranța pasagerilor, a angajaților aeroportului, precum și pentru agenții economici care iși desfășoară activitatea în perimetrul aeroportului.

Dacă prin diferite moduri ați discreditat angajații aeroportului sau v-ați ascuns de dialogul cu aceștia, vă rugăm să nu manipulați și comunitatea și mass media prin neadevăruri transmise în comunicatele dumneavoastră de presă, a declarat Gabriel Ene, președintele Sindicatului Aeroportului din Cluj-Napoca. !”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.