Preşedintele le cere prudenţă băncilor, ANPC anunţă un număr record de plângeri împotriva acestora,  de peste 1300

Mai mult de jumătate dintre acestea au fost soluţionate în favoarea clienţilor

Isărescu a cerut băncilor să nu mai majoreze nemotivat dobânzilor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a sesizat în cursul săptămânii trecute împotriva practicilor neloiale adoptate de către bănci pentru a atenua efectele negative ale crizei financiare asupra băncilor.  În urmă cu mai bine de o săptămână, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu şi cu preşedinţii instituţiilor de credit din România pentru a prezenta „problematica crizei sectorului financiar internaţional discutată la reuniunea Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles în perioada 15-16 octombrie 2008”. Preşedintele, deşi s-a arătat optimist vizavi de stabilitatea sistemului bancar românesc, a anunţat că, de fapt, criza mondială şi efectele secundare ale acesteia „încep să se manifeste asupra economiei reale”.

Interesant este şi faptul că Traian Băsescu a subliniat importanţa creşterii responsabilizării conducătorilor instituţiilor financiare şi menţinerea unei atitudini prudente în vederea protejării resurselor financiare ale companiilor şi populaţiei”. Preşedintele a invitat comunitatea bancară din România şi Banca Naţională a României la realizarea unui parteneriat cu Guvernul în vederea limitării potenţialelor efecte ale crizei economice mondiale asupra României şi pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului de trecere la moneda unică europeană.

Clienţii nemulţumiţi cer dreptate

ANPC a anunţat la mijlocul lunii că a finalizat proiectul de modificare a actelor normative menite să îi protejeze pe clienţii băncilor. Preşedintele Autorităţii, Dan Vlaicu, a iniţiat această propunere în urma înregistrării unui număr din ce în ce mai mare de plângeri venite din partea clienţilor unităţilor bancare.

Astfel ANPC vine cu cea mai importantă propunere pentru bănci, aceea de a nu mai majora comisioanele pe durata derulării unui contract şi să nu introducă unele noi, asigurându-le clienţilor transparenţă în calcularea dobânzii aferente unui credit.
De asemenea s-a cerut imperativ băncilor şi ofertanţilor de credit să respecte o seri de norme în realizarea campaniilor publicitare.
Comunicatul semnat de către Vlaicu mai precizează că “în acelaşi timp, orice modificare a condiţiilor contractuale se va face prin încheierea unui act adiţional. În cazul în care consumatorul nu este de acord cu modificările propuse de furnizorul de servicii financiare, are dreptul la rezilierea contractului, inclusiv prin refinanţarea creditului, fără plata comisionului de rambursare anticipată. Notificările cu privire la modificarea clauzelor contractuale vor fi transmise clienţilor cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea acestora în vigoare”
În final, reprezentanţii ANPC au anunţat că “potrivit competenţelor stabilite prin aceste acte normative, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va supraveghea şi controla activităţile creditorilor şi intermediarilor de credite, iar amenzile  pentru nerespectarea drepturilor consumatorilor – clienţi vor fi cuprinse, ca valoare, între 5.000 şi 50.000 lei”.

Şi Isărescu promite sancţiuni

După mai multe săptămâni tensionate, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu a decis să ia măsuri tranşante pentru a-i opri pe jucătorii de pe piaţa bancară dornici de speculaţii. Dacă în privinţa cursului valutar, a reuşit, în cele din urmă, să stopeze deprecierea leului şi, potrivit propriilor declaraţii, să le strice planurile unora dintre speculanţi, în ceea ce priveşte piaţa creditelor a anunţat la mijlocul săptămânii trecute că va lua măsuri împotriva celor care oprează în mod nejustificat creşteri ale dobânzilor. El a acuzat trei bănci din sistem că au încercat să speculeze momentul devalorizării leului şi au cumpărat valută. Pentru a-şi acoperi pierderile, aceste bănci sunt nevoite să majoreze dobânzile.

 
Reprezentanţii BNR au declarat că nivelul actual al dobânzii de referinţă, de 10,25%, nu trebuie modificat, deşi băncile au anunţat ieri dobânzi cuprinse între 19 şi 57% pentru depozitele pe termen scurt, adică sume mult peste cifrele de referinţă propuse de BNR.
De fapt, aşa cum remarca şi Isărescu, multe dintre băncile care operează în România au încercat să scape de efectele crizei aruncând pe umerii clienţilor gruel şi, de multe ori au încercat ca prin majorări repetate şi nejustificate ale dobânzilor . Paradoxal, deşi BNR recomandă anumite procente ca rate de referinţă, acestea nu sunt respectate şi pentru că instituţiile financiare au o oarecare libertate. Astfel, unele dintre acestea au ridicat de peste patru ori în ultima lună rata ROBOR, deşi corespondentul European EURIBOR a ajuns la cea mai mică rată din ultimii ani.

Ad exempio, băncile din străinătate

Chiar dacă dobânda normală este de cca. 15-17%, multe dintre marile bănci au decis majorări ale dobânzilor. Clienţii au fost înştiinţaţi prin simple scrisori recomandate de aceste decizii. În cazul în care oamenii nu vor semna pentru primirea recomandatelor pot da în judecată banca pentru practice neloiale şi au şanse reale de a câştiga. Preşedintele ANPC a consiliat clienţii să mizeze pe un acord cu banca şi chiar să negocieze cu aceasta.

Isărescu le-a atras atenţia bancherilor că vor avea aceeaşi soartă ca şi băncile din celelate State dacă vor recurge la practici neortodoxe riscă să îşi piardă clienţii. Banca Naţională dispune de lichidităţile necesare pentru a nu fi considerată, momentan, în criză şi, la o adică, poate să crediteze băncile aflate în impas, aşa că nu este necesar ca cei care plătesc “preţul crizei” să fie cetăţenii.
Până în acest moment, băncile arau unele dintre cele mai bine văzute instituţii de către români. Din păcate, acestea ar putea să îşi piardă din credibilitate dacă nu vor juca corect.

Ligia Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.