Mare grădina Domnului şi mulţi sar gardul să ajungă în ea. Tribunalul Bistriţa, prin decizia judecătorului Daniela Berbecariu a hotărât să elibereze un deţinut condammnat definitiv pentru trafic de droguri de mare risc ca să aibă grijă de sănătatea lui.

 
Trebuie spus că din câte cereri de întrerupere a executării pedepsei au fost înaintate Tribunalului Bistruiţa în anul trecut a fost aprobată una singură, ce a lui Alexandru Bruj. Mai norocos Alexandru Bruj. Ne aducem aminte cu plăcere că Serghei Gorbunov a fost singurul deţinut eliberat din Penitenciarul Craiova deşi au fost depuse şi acolo, în anul trecut zeci de cereri de întrerupere a pedepsei. Dar nu asta face cazul lui Alexandru Bruj o premieră naţională. Infractorul a fost trimis acasă de către judecătorul Daniela Berbecariu nu pentru 10 zile, 30 de zile sau trei luni ci i s-a ordonat prin sentinţă judecătorească rămasă definitivă să se întoarcă când se simte bine, când îşi rezolvă problemele de sănătate. Tare de tot, cum ar spune postul preferat de televiziune al vulvului, OTV.
 
Iată că ne confruntăm cu o premieră. Un traficant de droguri este trimis acasă de către un judecător al unui tribunal din România ca să-şi vadă de sănătate şi care trebuie să se întoarcă la bulău când hotărăşte el că-i va fi bine. Adică niciodată. Situaţia durează din septembrie anul trecut. Poliţia nu poate să-l monitorizeze pentru că nu a încălcat sentinţa judecătorească. Medicii legişti din Bistriţa nu sunt de vină pentru că ei au recomandat tratarea bolnavului traficant de droguri la Spitalul Penitenciar Jilava. Cu toate acestea, judecătorul Daniela Berbecariu l-a trimis acasă ca să se vindece, iar procurorul de şedinţă n-a făcut recurs pentru că astfel cazul ar fi ajuns pe masa judecătorilor Curţii de Apel Cluj.
 
Deci să recapitulăm: avem medici cinstiţi şi competenţi care spun că traficantul de droguri Alexandru Bruj poate fi tratat în sistemul penitenciar, avem un procuror de şedinţă care se opune formal eliberării lui Bruj, dar nu face recurs pentru ca acest caz să nu iasă din Bistriţa şi avem un judecător extrem de cumsecade, Daniela Berbecariu care de facto îl eliberează pentru totdeauna pe Bruj din puşcărie. Pentru că ce altceva înseamnă că trebuie să te întorci la penitenciar când te simţi bine cum spune judecătorul Berbecariu.
 
Dar ce-a făcut Bruj în libertate? S-a operat de inimă ca Gorbunov de glaucom. A stat câteva zile la Institutul Inimii Cluj anul trecut şi două zile între 2 şi 4 februarie anul acesta când a aflat că Gazeta se interesează de cazul lui. Nu s-a operat. În schimb construieşte imobile la Bistriţa şi fentează fiscul din localitate. A, era să uit, conduce un BMW X6 prin târg, râzându-şi de fraieri. Sunt curios ce va face CSM, va acoperi rahatul ca de obicei?

P.S. Eu nu cred ce spun gurile rele că s-ar fi dat 100.000 euro pentru eliberarea lui. Ha ha ha.

Liviu Man    

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.