“Oamenilor le lipsesc banii”. “Condiţiile din şcolile comunei sunt destul de bune”. “Terenurile agricole sunt bune, dar nelucrate”, a declarat Traian Pop, consilier local şi profesor în comuna Aşchileu,.

 

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră “meseria” de consilier?

Traian Pop: Nu este pentru prima dată când ocup această funcţie la noi în comună. Am fost consilier şi mai demult, însă acum am fost ales din nou. A fi consilier înseamnă să te interesezi de bunul mers al lucrurilor în comună, să asiguri localnicilor lucrurile de care au nevoie pentru a avea un trai decent, cum ar fi drumurile, apa, şcolile sau dispensarul.

Rep.: Din punctul dumneavoastră de vedere, ce anume le lipseşte localnicilor?

T.P.: Cel mai mult, le lipsesc banii. Cred că cei mai mulţi dintre noi ne confruntăm cu această problemă. Bunăvoinţă există din partea locuitorilor, însă banii pentru realizarea obiectivelor lipsesc. Cu toate astea, noi, primăria, încercăm să îi ajutăm cât de mult putem. Acum lucrăm la asfaltarea drumurilor, la reabilitarea dispensarului şi a şcolilor care au probleme.

Rep.: Aţi fost profesor în această comună timp de 45 de ani. Cum vedeţi învăţământul în comuna Aşchileu?

T.P.: Am predat biologie şi agricultură timp de 45 de ani. În aceşti ani, am cunoscut tot atâtea generaţii şi sute de elevi. O parte dintre copii au reuşit să se realizeze în viaţă, ceea ce înseamnă că erau dornici să înveţe. Condiţiile în şcoli au fost destul de bune, la fel sunt şi acum. Există un microbuz al şcolii care aduce copiii la şcoală, deoarece o parte dintre aceştia locuiesc la cinci kilometri distanţă. În ceea ce priveşte profesorii, doar trei dintre aceştia sunt localnici, restul vin de la Cluj pentru a le preda copiilor.

Rep.: Aţi spus că aţi predat şi agricultură în şcoală. În ce stadiu este agricultura în comună?

T.P.: Terenuri agricole avem foarte multe. Însă cele mai multe sunt nelucrate. Aşa cum am mai spus, lucrările agricole sunt scumpe, iar oamenii nu au bani pentru a plăti aratul, motorina pentru utilaje sau alte lucruri. Cele mai multe persoane muncesc doar pentru propria lor gospodărie. Dacă vă uitaţi la terenurile agricole, se poate observa cum un teren este lucrat, iar alte cinci sunt nelucrate. Acesta este adevărul cu care ne confruntăm în prezent. Păcat de aceste terenuri, deoarece sunt pământuri bune şi roditoare.


Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.