Primăria Cluj-Napoca va realiza mai multe proiecte de infrastructură urbană cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, Axa 1.1, pentru care Uniunea Europeană acoperă 98% din costuri. Este vorba de două programe care vin să modernizeze mobilitatea urbană, prin crearea unei reţele de staţii de închiriere biciclete şi implementarea unui sistem modern de ticketing, şi unul de creare de locuinţe sociale, prin modernizarea şi recompartimentarea unor imobile de pe străzile Albac şi Iuliu Coroianu.
 

Primarul Sorin Apostu a anunţat că proiectul pentru reţeaua self-service se află în stadiul final, de evaluare la minister. „Eu văd acest proiect ca pe o posibilitate de mobilitate urbană. Clujenii se vor putea deplasa dintr-un punct în altul cu aceste biciclete, pe care le pot lua sau lăsa la oricare din cele 50 de staţii, pe baza unui card eliberat de primărie, pe baza unui act de identitate”, a explicat Apostu. Edilul a declarat că sumele pentru folosirea acestui serviciu vor fi modice, investiţiile în proiect neavând nevoie să fie amortizate deoarece pistele, staţiile şi bicicletele vor fi achitate cu fonduri europene. Vor fi achiziţionate un număr de 540 de biciclete pentru cele 50 de staţii, dintre care 43 în Cluj-Napoca şi 7 în Apahida şi Floreşti, iar mentenanţa va fi asigurată de Primărie. Pistele pentru biciclete vor fi extinse, fiind creaţi în jur de 14,5 km de piste noi.
„Încercăm astfel să stimulăm folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de transport, în rândul clujenilor, în vederea reducerii traficului auto, dezvoltarea transportului ecologic şi de asemenea, a creşterii calităţii vieţii clujenilor, în ansamblu, fiind vorba şi despre promovarea mişcării”, a afirmat primarul Sorin Apostu.

17 milioane de lei pentru staţiile de biciclete

Primarul estimează că implementarea proiectului va dura mai bine de doi ani şi jumătate, dar merită toate eforturile pentru că este singurul proiect pe fonduri europene pe acest subiect din ţară. Iniţiativa primăriei a fost încurajată şi de succesul a două proiecte în parteneriat cu Asociaţia Green Revolution, aflate în cel de-al doilea an de implementare. „Aproximativ 18.500 de clujeni au folosit ca mijloc de transport bicicleta din data de 30 martie, de când au fost reluate cele două proiecte Student O Bike şi I love Velo şi până în prezent. În cadrul proiectului Student O Bike (care s-a încheiat în 30 iunie şi va reîncepe în septembrie) au fost înregistraţi 3.600 de utilizatori studenţi, în timp ce alţi 14.500 de clujeni au utilizat bicicletele de la I love Velo”, arată reprezentanţii municipalităţii.
Proiectul, aflat în fază de precontractare, are o valoare de 17.646.598,87 lei, din care 13.417.130,56 lei suma nerambursabilă solicitată Uniunii Europene prin Programul Operaţional Regional (POR), axa 1.1 destinată polilor de creştere. Acesta este unul din proiectele sociale finanţate prin POR Axa 1, la care contribuţia Uniunii Europene este de 98%, urmând ca municipalitatea să achite 2%. Programul mai cuprinde şi o componentă economică, în cadrul căreia finanţarea europeană este de 50% din valoarea proiectului.
Amintim că programul de accesare a fondurilor europene impune ca 20% din proiecte să fie economice, din categoria celor rambursate în proporţie de 50%. La Cluj-Napoca, este vorba de cel al Centrului Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative, care va fi construit în zona Lomb pe o suprafaţă de 7,3 hectare şi va cuprinde patru corpuri, dintre care unul va adăposti şi expoziţii internaţionale. Spre deosebire de alte genuri de proiecte, la cele care vizează susţinerea mediului de afaceri şi dezvoltarea economică, Uniunea Europeană finanţează un procent de maxim 50% din costul total. Prin urmare, jumătate din costul de 13 milioane de euro, la cât este evaluat acest proiect, va fi suportat de Primărie.

Linie verde pentru transportul în comun

Unul dintre proiectele europene pentru care Primăria Cluj-Napoca a primit bani se referă la infrastructura de transport urban şi are în vedere prima etapă a modernizării sistemului de transport public în comun în Zona Metropolitană. Costurile totale ale proiectului sunt estimate la 7,3 milioane de euro, din care 6,7 sumă rambursabilă. În urma acestui proiect va fi introdus un sistem automat de ticketing, vor fi modernizate 87 de staţii de transport public şi va fi implementat un nou sistem de tarifare orară. Astfel, vor fi instalate 61 de automate, şapte centre de vânzare de bilete şi 136 de validatoare pentru legitimaţii în staţii. După implementarea sistemului de tarifare orară clujenii vor putea cumpăra bilete care rămân valabile pe toate liniile în perioada de timp aleasă, iar abonamentele vor rămâne valabile pe întregul traseu al liniei alese.
„Prin acest proiect dorim să-i dăm Clujului aerul unui oraş modern şi urmărim totodată decongestionarea traficului. Traficul mijloacelor de transport în comun va fi redus după implementarea acestui proiect cu 30-40%. Prin noul sistem de ticketing clujenii vor avea acces la patru tipuri de mijloace de transport în comun”, a arătat edilul. Acesta a explicat că liniile de transport nu vor dispărea, dar vor circula mai uşor, economisind timp, pentru că oamenii nu vor mai aştepta sosirea unui număr anume, fiind posibil pe o linie să schimbe mai multe mijloace de transport. În plus, programul de circulaţie va fi optimizat, semafoarele putând să prelungească lumina verde atunci când senzorii semnalează apropierea unui mijloc de transport în comun.
Biletele clasice vor fi menţinute pentru o vreme, până când populaţia se va obişnui cu tariful orar. „Din calculele noastre, transportul va deveni mai economic. Am putea opera reduceri la preţurile biletelor şi abonamentelor, chiar dacă preţul la carburant va creşte. Putem mări aria de acordare de gratuităţi”, a mai anunţat edilul. Implementarea sistemului de ticketing ar putea începe odată cu finalizarea modernizării liniei de tramvai pe traseul Bucium-Gară.
Al treilea proiect social pe bani europeani anunţat săptămâna trecută de primar este cel al locuinţelor sociale de pe străzile Albac şi Iuliu Coroianu. Pe strada Albac vor fi construite 24 de locuinţe sociale, contractul de finanţare urmând a fi semnat în cel mai scurt timp, după care vor urma licitaţiile pentru achiziţie pentru lucrări de consolidare, izolaţii, scări şi arhitectură. Pentru cele 46 de locuinţe de pe strada Iuliu Coroianu, contractul este în curs de semnare cu autoritatea de management.  

Încă 70 de locuinţe sociale

„Prin proiectele sociale pe care municipalitatea le-a realizat pentru a atrage fondurile europene disponibile prin POR Axa 1.1 clujenii vor avea la dispoziţie alte 70 de locuinţe sociale cu una şi două camere. Beneficiarii direcţi vor fi cei cuprinşi pe listele de priorităţi ale Consiliului Local, persoane în nevoie, fie evacuate din locuinţe retrocedate, fie clujeni cu venituri reduse, sau afecţiuni care îi condamnă la lipsă de activitate. Alături de cele 66 de locuinţe noi date în folosinţă în săptămâna trecută, Cluj-Napoca este oraşul cu cele mai bune rezultate la capitolul „locuire” pentru persoane cu nevoi speciale (136 de unităţi locative)”, anunţă Primăria Cluj-Napoca.  
Proiectul pentru locuinţele de pe strada Albac a fost depus spre finanţare în septembrie 2010, a trecut de toate etapele de evaluare, fiind actualmente în faza de semnare. Fiecare dintre cele 24 de locuinţe sociale vor dispune de o camera de zi, precum şi de o baie şi bucătărie individuale.
Bugetul total al proiectului este de 2.062.312,00 lei, din care 1.621.431,85 lei reprezintă suma nerambursabilă solicitată din cadrul programului, iar  440.880, 15 lei reprezintă cofinanţarea de la bugetul local. Perioada de implementare a proiectului este estimată la 16 luni de la semnarea contractului de finanţare, implicând planificare multianuală bugetară.
Un alt proiect de acelaşi tip este cel privind reconversia funcţională a unui imobil deţinut de municipalitate pe str. Iuliu Coroianu. „Case sociale integrate pentru comunitate”, str. Iuliu Coroianu nr. 5, se află actualmente în faza de evaluare, urmând ca după rapoartele favorabile ale experţilor să se treacă la cea de precontractare. După semnarea contractului de finanţare între Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional şi Municipiul Cluj-Napoca vor fi demarate procedurile de achiziţie a lucrărilor de reabilitare, a serviciilor de dirigenţie de şantier etc.
Bugetul total al proiectului este de 10.116.118,74 lei, din care 7.987.461,62 lei reprezintă suma nerambursabilă solicitată din cadrul programului, iar 2.128.657,12 lei reprezintă cofinanţarea de la bugetul local. Perioada de implementare a proiectului este estimată la 24 de luni de la semnarea contractului de finanţare, implicând planificare multianuală bugetară.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.