Trei copii cu vârste între doi și șase ani și-au pierdut viața, marți dimineață, într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei, în urma unui incendiu izbucnit în încăperea în care se aflau micuții. Mai exact, se pare că patul în care dormeau copiii ar fi luat foc. Pentru moment nu se cunosc cauzele producerii incendiului.
„În această dimineaţă, în jurul orei 05:35, am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din str. Surduc, Sectorul 5. Primele echipaje de intervenţie ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins şi că se manifestase la un pat”, anunţă marţi dimineaţă ISU Bucureşti – Ilfov.
Au fost identificate 3 victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 şi 6 ani.
„S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul acestora”, precizează ISU.
”La data 31 ianuarie 2023, în jurul orei 5:37, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 19 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că la o locuinţă, din Sectorul 5, ar fi izbucnit un incendiu.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, precum şi poliţişti din cadrul secţiei menţionate, care au demarat investigaţiile”, a transmis Poliţia Capitalei.
Cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, şi dosarul vizează infracţiunea de ucidere din culpa.
Trupurile neînsufleţite urmează a fi transportate la INML pentru necropsie.