Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a fost transportat cu un elicopter la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed pentru teste suplimentare, la mai puţin de 24 de ore de când a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

Trump a transmis un mesaj pe Twitter, în care a dat asigurări că se simte bine, scrie stiripesurse.ro.

Casa Albă a declarat că decizia de a-l transporta la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed a fost luată ca o măsură de precauţie.

Trump şi soţia sa au intrat în carantină, iar preşedintele prezintă simptome uşoare ale Covid-19, mai transmite stiripesurse.ro.

Conform unui comunicat emis de medicul de la Casa Albă, preşedintele primeşte un tratament experimental bazat pe anticorpi policlonali creaţi în laborator, al companiei Regeneron.

„În această după-amiază, preşedintele se simte obosit, dar are un moral bun”, a declarat Sean Conley, medicul preşedintelui, într-un comunicat.

Preşedintele a transmis, înainte de plecarea la spital, un mesaj prin intermediul canalului său de Twitter, prin care le mulţumeşte tuturor celor care s-au preocupat de starea sa şi a primei doamne. Trump a dat asigurări că se simte bine şi starea sa de sănătate este bună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.