Trupul handbalistului Marian Cozma va fi adus, astăzi, în România. În memoria sportivului vor fi organizate trei ceremonii, două în localitatea Veszprem, începând cu ora 9:00 şi cea de-a treia în România, la Nădlac – în jurul orei 16:00.
Astăzi, handbalistul român a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Veszprem, în cadrul unei ceremonii restrânse la care a participat şi tatăl acestuia. Marian Cozma a fost decorat post-mortem de către Primăria din Veszprem.
Handbalistul român Marian Cozma a fost ucis, în urma unui scandal izbucnit într-un club din Ungaria, unde se afla, împreună cu mai mulţi prieteni, pentru a sărbători un eveniment. Grupul a intrat într-un conflict verbal cu mai mulţi localnici rromi. Marian Cozma a fost înjunghiat în inimă şi a murit după două ore la spital.
Alţi doi colegi de-ai handbalistului, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic, au fost răniţi şi se află în stare gravă la spital. Unul dintre ei a fost înjunghiat în rinichi, care i-a fost extirpat în urma unei intervenţii chirurgicale. Cel de-al doilea handbalist rănit a suferit grave leziuni cerebrale.
Cozma, poreclit  "Păsărilă" de apropiaţi, activa la echipa MKS Veszprem din Ungaria şi era pivot în echipa naţională a României, de unde s-a şi retras la sfârşitul lui ianuarie, declarând că nu mai vine la lot cât timp este antrenor Aihan Omer. Înainte de a evolua la echipa ungară, Marian Cozma a fost jucător al echipei Dinamo Bucureşti.
Doi dintre posibilii ucigaşi ai sportivului român, Marian Cozma, au fost prinşi. Rafael Şandor se afla în Austria, în momentul în care a fost identificat de poliţişti. Odată cu el, a fost reţinut şi N. Gyozo, care însoţea suspectul principal. Potrivit comisarului-şef din Ministerului de Afeceri Interne în Ungaria, Ioan Bentzye, acesta ar fi participat la altercaţia violentă, dar nu este autorul crimei. Un altul, Ivan Stoica, este dat în urmărire generală, de către autorităţile din Ungaria. Al treilea suspect a fost prins, luni, de poliţişti, tot în Austria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.