Valer Rostas, un bărbat din Turda acuzat că l-a omorât pe Onacă Pedro într-o benzinărie, a fost trimis în judecată după ce magistrații au constat legalitatea rehizitoriului.

Rostas Valer

”Constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr.500/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, privind pe inculpatul R.V., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art.188 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a C.pen., respectiv legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R.V.”, arată soluția pe scurt a Tribunalului Cluj.

Instanțele turdene au dat dovadă de o clemență extraordinară față de autorul crimei pentru că au dispus judecarea autorului crimei în stare de libertate, sub control judiciar, chiar dacă Rostas și-a lovit victima și în timp ce aceasta se afla căzută la pământ în stare de inconstiență.

Onacă Pedro era căsătorit și avea patru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.