O asociație organizează turul Revoluției de la Cluj. Evenimentul organizat de asociațiile Korzo (din Cluj Napoca) și București este programat pentru duminică de la ora 15.00, iar întâlnirea va avea loc în fața sediului SRI Cluj de pe strada Traian nr 36

Turul este colaborarea Asociației locale Korzo și a Asociației București. Acesta va porni de la sediul fostei Securități, din strada Traian nr 36, duminică, 17 noiembrie, ora 15.

Vă chemăm să refacem împreună evenimentele lui Decembrie 1989, trecând prin locurile unde s-a scris cu sânge și curaj Revoluția. Departe de a ține o lecție, îi invităm la dialog pe cei care au povești şi întâmplări personale din acea perioadă.

Traseul cuprinde punctele importante ale epocii: sediul Securităţii Cluj, Judeţeana Partidului Comunist, Piaţa Mihai Viteazul şi centrul oraşului. Fiecare popas aduce informații mai puțin cunoscute, pe care nu le citești pe wikipedia, despre zilele ce au marcat ireversibil atât viața noastră obișnuită, cât și istoria României.

Asociația gazdă – Korzo – este un organizator cu multă experiență în tururi ghidate, activități de educație muzeală și pedagogia monumentelor din Cluj-Napoca.

Citeste si Revoluționarul clujean Coltor speră la redeschiderea Dosarelor Revoluției

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.