Compania de telecomunicaţii RCS&RDS a scos luni, 30 iunie, din grilele sale de cablu analogic şi digital televiziunile Look TV şi Transilvania Live, la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti,au declarat, pentru Mediafax, surse media. Look TV şi Transilvania Live se aflau pe lista televiziunilor „must carry”, care sunt obligatorii la retransmisie pentru toţi cabliştii din România, în conformitate cu Legea audiovizualului.

Potrivit unor speculaţii apărute pe piaţa audiovizualului, reprezentanţii Look TV şi Transilvania Live ar fi solicitat de la operatorii de cablu un preţ de aproximativ 7 lei pe abonat pe lună pentru retransmisia meciurilor din campionatul Ligii 1 începând cu 1 iulie, dorind ca aceste televiziuni să fie difuzate în pachetele de bază ale cabliştilor şi nu în pachete separate, pentru care abonaţii să opteze dacă vor sau nu să plătească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.