Conform topului făcut în 2011, Harvard este cea mai bună universitate din lume, pentru al nouălea an consecutiv. A doua poziţie din clasament este ocupată deStanford University, urmată deMassachusetts Institute of Technology. University of California, Berkeley coboară pe poziţia a patra în acest an, după ce a fost cotată a doua cea mai bună universitate din lume, în anul precedent (2010). Chiar dacă Universitatea Babeş Bolyai nu a fost inclusă în acest top, există mari sanse ca acest lucru să se întâmple în viitor.

Poziţia a cincea în top este revendicată şi în acest an de University of Cambridge. Nicio universitate românească nu figurează în 2011 în primele 500 de universităţi din lume. Deşi România nu a intrat niciodată în top 500, în 2011, în premieră, este analizată performanţa unei universităţi româneşti. Este vorba de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj (UBB).
“În acest an, pentru prima dată în istoria acestui clasament mai exclusivist, ouniversitate românească apare vizibilă în analiza ARWU, deşi nu intră încă înTop-500. Această universitate este Universitatea Babeş-Bolyai“, scria Profesorul Daniel David pe blogul său.
Vizibilitatea UBB în clasamentul Shanghai 2011 înseamnă, concret, că Universitatea Babeş-Bolyai figurează între cele 1.200 de universităţianalizate, drept care se află printre primele 5%-6% universităţi la nivel internaţional, explică profesorul David pe blogul său. Universitatea Jiao Tong din Shanghai a publicat topul primelor 500 deuniversităţi din lume, funcţie de performanţa ştiinţifică. Top Shanghai este printre cele mai reprezentative clasamente internaţionale din domeniu.

UBB începe să devină “vizibilă”

Acest top este făcut de Academic Ranking of World Universities (ARWU), cunoscut şi sub numele de “Clasamentul/Ranking-ul Shanghai“.
“Criteriile sale de clasificare sunt extrem de riguroase şi pretenţioase, incluzând indicatori precum publicaţii ISI/Web of Science, publicaţii în revistele NATURE şi SCIENCE, premii Nobel, citări (Highly Cited Researchers), etc. Aşadar, nu este de mirare că niciodată o universitate românească nu a reuşit să pătrundă în Top-500 sau să fie menţionată în acest clasament exclusivist, deşi unele au fost vizibile în alte clasamente internaţionale. Astfel, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) şi Universitatea din Bucureşti au păstruns în “Clasamentul QS“, dar în QS publicaţiile nu sunt cele indexate ISI/Web of Science (mai selective şi riguroase), ci cele indexate SCOPUS (situaţia este similară cu alte clasamente internaţionale în care apar universităţi româneşti; vezi  şi ”Clasamentul SCImago“ care utilizează tot SCOPUS)”, explică Daniel David, profesor în cadrul UBB. Conform lui, “vizibilitatea UBB-ului în acest ranking ne permite să afirmăm, într-o evaluare extrem de conservativă [considerând că (1) există aproximativ 20000 de instituţii de învăţământ superior în lume, deşi unele date arată cifra de 30000+ şi (2) prin prezenţa în analiza ARWU, UBB face parte din cele 1200 de universităţi analizate], că UBB se află în acest moment, aproximativ, între primele 5%-6% universităţii ale lumii prin prisma unor indicatori de performanţă foarte serioşi. Asta nu ne scuteşte, ci ne obligă, să tindem la mai mult, spre Top-500, pentru a deveni “world-class university”!”. (Gazeta de Cluj)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.