Laptele neconform cu standardele europene care se produce în România de către procesatori care nu au reuşit să se adapteze cerinţelor şi încă procesează amestecat lapte conform şi lapte neconform va fi interzis de la începutul acestui an pe piașa europeană. Aceasta la 31 decembrie anul curent expiră perioada de tranziţie oferită de Comisia Europeană procesatorilor români pentru a produce lapte conform şi neconform fără separare. 55 de unităţi sunt într-o situaţie incertă şi cel mai probabil multe dintre ele vor fi nevoite să îşi sisteze activitatea.

Din datele ANSVSA, în momentul de faţă în România operează 119 unităţi de procesare lapte autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare. Acestea procesează numai lapte conform, pot fi identificate printr-o „ştampilă ovală” şi sunt eligibile atât pentru comerţul intracomunitar cât şi pentru ţările terţe. Majoritatea dintre ele aparţin însă unor companii multinaţionale precum Danone, Friesland, Five Continents, Lactalis sau unor fonduri de investiţii (Covalact, Lactate Harghita etc). În 2010, numărul acestora se ridica la 151.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.