Unul dintre personajele controversate din branşa dezvoltatorilor de drumuri, Dorin Umbrărescu, este pe cale să intre puternic în afacerile cu drumuri din judeţul Cluj. El a câştigat până acum contracte de milioane de euro de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, iar conform unor informaţii, Umbrărescu se pregăteşte pentru o nouă tranşă de licitaţii. Omul de afaceri a fost felicitat de Guvernul Tăriceanu pentru modul în care s-a ocupat de refacerea zonelor lovite de inundaţii, iar pe vremea guvernului liberal, Umbrărescu a câştigat contracte importante pe bani publici.

Un personaj controversat, Dorin Umbrărescu, supranumit şi “regele asfaltului”, a început demersurile pentru a intra pe piaţa reparaţiilor de drumuri din judeţ. Potrivit unor informaţii, ultima vizită pe care Umbrărescu a făcut-o la Cluj a fost la sfârşitul acestei luni, când s-a întâlnit cu mai multe persoane care activează pe piaţa construcţiilor. Iniţial, Dorin Umbrărescu a “spart” piaţa din zonă când a primit în 2008 un contract de reabilitare a drumurilor din judeţul Bihor pentru o perioadă de 3 ani. Contractul a fost atribuit de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, care a acordat, în urma unei licitaţii, contracte în valoare de 374 milioane lei pentru întreţinerea până în anul 2011 a drumurilor naţionale din judeţele Cluj, Bistriţa, Bihor, Baia Mare, Satu Mare, Alba şi Sălaj. Umbrărescu a câştigat la Oradea prin intermediul unui consorţiu format din mai multe companii aflate sub “umbrela” SC Spedition UMB, societate care îi aparţine şi care va primi de pe urma câştigării acestei licitaţii nu mai puţin de 18,13 milioane euro până în anul 2011. Potrivit Mediafax, procedura de atribuire a contractului a fost licitaţia deschisă, iar criteriul a fost preţul cel mai scăzut. Firmele care formează asocierea vor executa marcaje, lucrări de întreţinere a drumurilor pe timp de vară, asigurând în acelaşi timp servicii de pază, servicii de curăţenie, precum şi servicii de deszăpezire şi întreţinere pe timp de iarnă.
Dorin Umbrărescu nu va veni “singur” pe drumurile Clujului, ci însoţit de toată “spuma” constructorilor de la Bucureşti.
Umbrărescu va lucra în asociere cu firme deţinute de Costel Căşuneanu, Ovidiu Tender şi Dan Beşciu. Astfel, Costel Căşuneanu şi Dorinel Umbrărescu au obţinut, încă de pe vremea când Radu Berceanu era Ministrul Transporturilor, un contract în valoare de 200 de milioane de euro pentru lucrări la un tronson din autostrada Bucureşti–Ploieşti.

Preferat de liberali

În perioada când era premier, Călin Popescu Tăriceanu nu a ascuns faptul că îl cunoaşte pe Dorin Umbrărescu încă de la atribuirea contractelor pentru reabilitarea zonelor afectate de inundaţii. Guvernul Tăriceanu a atribuit cele mai multe contracte de reabilitări de drumuri firmei lui Costel Căşuneanu, Pa&Co International, şi societăţii lui Nelu Iordache, Romstrade. Din mai 2007, Căşuneanu a primit de la liberali contracte de 200 de milioane de euro, iar Romstrade are lucrări de 530 milioane de euro. În perioada 2005-2007, Dorin Umbrărescu, prin intermediul SC UMB Spedition, a făcut parte din consorţiul care a lucrat pe porţiunea de drum Bucureşti-Ploieşti pentru 238 de milioane de euro. În 2007, Umbrărescu a primit şi un contract de 100 de milioane de euro pentru reparaţia DN2D. Conform Monitorului Oficial, Umbrărescu şi Căşuneanu figurează în topul celor mai mari donatori către campania social-democraţilor pentru campania din 2004. Înainte de campania din 2004, firmele lui Umbrărescu au derulat contracte de 507 milioane de euro, primite de la PSD.

Umbrărescu şi Dan Beşciu au fost acuzaţi că au câştigat o serie de licitaţii în zonă în baza unor date la care, în mod normal, nimeni nu ar fi avut acces. Este vorba de o licitaţie pentru deszăpezire cu o valoare de circa 200 de milioane de euro şi care a fost organizată de DRDP Cluj. Licitaţia a fost câştigată de Euroconstruct Trading SRL, patronată de oamenii de afaceri Dan Besciu şi Sorin Şerban Vulpescu şi SC Spedition SRL, patronată de Dorinel Umbrărescu. Licitaţia a fost contestată de Beniamin Rus, patronul SC Selina SRL, o firmă din Oradea, care a trimis o contestaţie la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor, în care susţine că la negocieri nu au intrat toate firmele în acelaşi timp: „Prin modul de desfăşurare a negocierilor nu au fost asigurate premisele unei proceduri de atribuire incontestabile, nefiind asigurată certitudinea că nu au fost sau nu au putut fi furnizate informaţii despre oferta noastră contracandidaţilor ce au intrat ulterior la negocieri. Mai mulţi membri ai comisiei au părăsit în repetate rânduri sala unde aveau loc negocierile, existând posibilitatea de a intra în contact cu oricare din contracandidaţii ce urmau să intre la negocieri“, arată patronul firmei contestatoare.

ARL Cluj era să fie “umbrită”

Dorin Umbrărescu a avut legături de afaceri care au vizat cea mai mare firmă de construcţii de stat din Transilvania, Antrepriza Reparaţii şi Lucrări (ARL) Cluj SA, care a fost gestionată pentru o perioadă de timp de Umbrărescu. Preţul de ofertă pentru întreg pachetul de acţiuni al ARL Cluj a fost de 93 miliarde lei, iar Umbrărescu a oferit 107 miliarde lei. În iunie 2003, ARL Cluj şi alte câteva societăţi de construcţii cu capital majoritar de stat au fost trecute în administrare specială, printr-un ordin al Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Măsura a fost luată ca urmare a blocajului financiar în care s-ar afla aceste societăţi. Următorul pas a fost scoaterea lor la privatizare. ARL Cluj a fost evaluată la 93 miliarde lei, adică mai puţin de trei milioane de euro. Potrivit unor surse din interior, valoarea reală a firmei este de trei ori mai mare.

La licitaţie s-a prezentat doar un singur ofertant, deşi în mediile economice ARL Cluj este considerată o afacere bună. Dorinel Umbrărescu este însă un ”greu” în domeniul construcţiilor de drumuri.
Potrivit specialiştilor, Spedition UMB SRL are acum cea mai performantă staţie de asfalt din ţară, cu o capacitate de 500 tone/oră. În judeţul Cluj, firma lui Umbrărescu a mai efectuat lucrarea de reabilitare a drumului judeţean care leagă Câmpia Turzii de comuna Ceanu Mare, iar Umbrărescu a încasat 51 miliarde lei. Lucrarea i-a fost servită prin încredinţare directă.

Dorinel Umbrărescu este originar din oraşul Podul Turcului (judeţul Bacău), unde a cumpărat spitalul, după ce acesta a fost declarat în faliment. Afaceristul a fost supranumit “Regele asfaltului”, întrucât, sub guvernarea PSD, firmele lui de construcţii au obţinut contracte uriaşe de la Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea drumurilor principale din întreaga Moldovă. Presa a dezvăluit că în spatele companiei UMB deţinute, în acte, de către Dorinel Umbrărescu s-ar afla, de fapt, familia politică Miron Mitrea -Sechelariu-Iacobov. Potrivit “Capital Top 300", averea lui este de aproximativ 25 de milioane de dolari, însă, din aprecierile experţilor imobiliari, doar domeniul lui ar depăşi cu mult această sumă, fără a mai lua în calcul şi valoarea afacerilor derulate.

În toamna anului trecut, în urma mai multor contracte pierdute, Dorin Umbrărescu a făcut infarct miocardic şi a fost internat în spital. Licitaţiile pierdute erau pentru întreţinerea multianuală a unor drumuri naţionale, iar valoarea contractelor se ridica la câteva zeci de milioane de euro.

Ştefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.