Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” se pregateste de alegeri. Pentru majoritatea posturilor de decan si-au depus candidatura câte un singur pretendent. Acest fapt s-a datorat, în primul rând, reticentei posibililor candidati.

Actualul rector, prof. Marius Bojita ne-a declarat ca „cei interesati au avut doua saptamâni la dispozitie pentru a-si depune candidaturile. Ei trebuiau sa respecte criteriile impuse. Desi mi se pare curios ca nu au fost mai multi candidati, probabil ca multi nu au îndraznit sa se înscrie. Si-au evaluat posibilitatile si planurile si au ales sa nu o faca”.
De asemenea Universitatea se pregateste de alegerile pentru prodecani, pentru Senatul Universitatii si, mai ales, pentru rector. Numele candidatilor pentru rectorat nu sunt înca cunoscute.Abia dupa alegerea membrilor Senatului se vor putea analiza eventualele candidaturi. Vizavi de zvonurile din târg, potrivit carora, viitorul rector va proveni de la aceeasi Facultate de Farmacie, Marius Bojita a infirmat, hâtru, printr-o snoava „Un perceptor venit la Nastratin Hogea îi cere un impozit anume, afirmând ca Hogea are un…magar. Nastratin neaga cu vehementa ca ar avea un asemenea animal pâna când din grajd se aude un” Iaaa” inconfundabil. Perceptorul fericit îi zice „ auzi”, iar Nastratin îi raspune „ tu pe cine crezi, glasul magarului sau pe mine?” si a declarat ca el nu crede niciodata în zvonuri, iar numele viitorilor candidati va fi cunoscut doar la momentul potrivit.

(L.P.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.