Bărbatul care s-a aşezat în genunchi în faţa Vioricăi Dăncilă, la întrunirea de la Satu Mare, nu a ratat ocazia să îi facă şi o declaraţie la microfon, spunând că se gândeşte seara la „netrebnicii care ne trag înapoi” şi apoi îşi imaginează că adoarme în acelaşi timp cu Viorica Dăncilă.

„Am vrut să vă aduc un buchet de flori şi soţia mea a spus nu, lasă, că şi aşa nu o să te lase să te aproprii de doamna prim-ministru. Doamna prim-ministru, nu v-am adus flori, dar florile pe care le-am adus sunt aici (n.r.: arătând spre inimă). Când dumneavoatră sunteţi la televizor, soţia se uită cu coada ochiului că oare nu intru în ecran? (…) Adorm gândindu-mă la cei netrebnici, care ne trag înapoi. Şi mă gândesc la dumneavoastră, poate adormim în acelaşi timp, dumneavoastră ce mai faceţi, cum sunteţi cu sănătatea? Vă întreb retoric, că o să fiu onorat să-mi spuneţi între patru ochi”, a spus bărbatul la microfon, în timpul întrunirii.

Acelaşi bărbat s-a aşezat, în momentul sosirii premierului, în genunchi şi i-a sărutat mâna Vioricăi Dăncilă:

„Sunt destul de puternică să fac faţă unei armate care mă denigrează. Ei (n.r.: protestatari) vorbesc, noi ne facem treaba”, i-a spus Viorica Dăncilă.

La sosirea în Satu Mare, premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată de câteva zeci de protestatari, care au scandat „Fără mici şi bere, PSD-ul piere”, „Susţineţi hoţii, vă pleacă nepoţii”, „PSD ciuma roşie”, „Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie” sau „Jos Corupţia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.