Un bărbat din Vrancea, cu două afaceri mici și care încearcă să aibă un trai decent s-a trezit, peste noapte, ca fiind românul cu cea mai mare factură la energie înregistrată vreodată.
Acesta s-a trezit cu o factură halucinantă de peste 376 de milioane de lei, echivalentul a 76 de milioane de euro. El deține o pizzerie și o brutărie în Adjud, ambele la aceeași adresă. În mod normal, factura la energie electrică nu depășește 1.000 de lei pe lună. La finalul lunii trecute, a avut însă parte de o surpriză de proporții.
„În decembrie, pe 20, mi-au venit facturile alea cu niște sume de am paralizat când le-am văzut, una de 76 milioane de euro. După care, la o săptămână, a venit cu minus… cum ar veni le-au stornat”, a spus Romică Păduraru. În scurt timp, furnizorul de energie electrică și-a dat seama de greșeala făcută și i-a trimis factura corectă.
Șocul însă a rămas. „Șocul e când le vezi. Sumele alea. Mi se pare că cei care emit facturile astea fac abuz în serviciu și neglijență. Mi se pare urât din punct de vedere emoțional, oamenii suferă un șoc. Vă dați seama că mi s-a ridicat glicemia cred că la 400 când am văzut așa ceva și am rămas șocat, pentru că mă gândeam de unde să fac rost de bani”, spune bărbatul.
Într-un răspuns pentru Digi24, compania susține că a fost o situație punctuală, regretă eroarea și asigură clienții că depune eforturi pentru a le oferi servicii în condiții optime. „Factura clientului non-rezidențial a fost stornată în cursul lunii decembrie, a doua zi după ce a fost identificată eroarea, iar acestuia i-a fost transmisă factura corectă. Menționăm că a fost o situație punctuală. Regretăm eroarea și asigurăm clienții că depunem toate eforturile pentru a le oferi un serviciu de furnizare de energie electrică în condiții optime”, a precizat Enel România pentru Digi24.
Citește și: Oana Murariu vine cu soluții pentru a opri exodul medicilor din România