Un bărbat din Caraș-Severin și o femeie din Timiș au fost reținuți de polițiștii din Cluj în localitatea Gârbău. Aceștia sunt acuzați că au obținut sume mari de bani prin șantaj de la diverse persoane.

Conform informațiilor furnizate de IPJ Cluj, în perioada 16 februarie – prezent, cei doi indivizi sunt suspectați că au pretins arestarea unei persoane în străinătate pentru a exercita presiuni asupra victimelor lor, reușind să obțină aproximativ 119.000 de euro.

În data de 18 martie, în jurul orei 15:00, cu sprijinul polițiștilor din Huedin și Direcției Operațiuni Speciale, cei doi suspecți au fost surprinși în flagrant în comuna Gârbău, având asupra lor suma de 20.000 de euro, pe care o obținuseră anterior de la una dintre victimele lor.

În urma probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost predați reprezentanților CRAP Alba, respectiv CRAP Sălaj. După prezentarea în fața instanței, bărbatul în vârstă de 30 de ani și femeia în vârstă de 47 de ani au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Aceste activități au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din Serviciul Criminalistic, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.