Un bordel din Viena oferă servicii inedite clienților pentru susținerea campaniei de vaccinare. Clienți care aleg să se vaccineze la bordel vor primi un voucher de reducere de 40%.
Peter Laskaris, patronul bordelului, a acordat un interviu exclusiv pentru “Adevărul”.
În contextul în care rata vaccinării în Austria este una dintre cele mai scăzute din vestul Europei, de aproximativ 64%, Peter Laskaris, managerul bordelului Fun Palast din Viena, speră ca graţie iniţiativei sale să crească rata de vaccinare şi în acelaşi timp să înregistreze şi o creştere a numărului de clienţi.
Fun Palast este cel mai mare bordel din Austria, având o suprafaţă de 7.000 metri pătraţi.
Peter Laskaris, care deţine bordeluri în mai multe locuri de pe glob, a explicat pentru „Adevărul” şi în ce constă reducerea aplicată clienţilor.
Concret, intrarea la bordel costă 100 de euro şi include saună, masaj şi 30 de minute de sex cu o fată la alegere. Cei care se vaccinează la bordel primesc un voucher de 40 de euro, ce asigură printre altele la saună, masaj şi bazin de înot.
Sexul nu este inclus în voucher, însă cei care vor şi o partidă de sex mai trebuie să plătească 60 de euro.
Cum v-a venit ideea originală de a vaccina clienţii la bordel şi de a le oferi vouchere?
Noi noi suntem un bordel normal, precum de exemplu un club de noapte, Fun Palast este şi un club de sănătate şi ne-am gândit şi la comunitate când am lansat iniţiativa. Pentru noi această iniţiativă a fost un pas normal, pentru comunitatea din Viena este un pas foarte important şi util. Este foarte important ca tot mai mulţi oameni să se vaccineze pentru a se proteja de acest virus şi pentru a îi proteja pe cei din jurul lor. Din păcate, încă sunt foarte multe persoane nevaccinate în Austria, multe dintre ele fiind tineri migranţi. Iar aceştia reprezintă grupul nostru ţintă. În plus, suntem singurii unde se fac vaccinări până seara.
Câţi clienţi s-au vaccinat până acum la Fun Palast şi au primit vouchere?
Noi facem vaccinări la bordel în fiecare luni de la ora 16 până la ora 22, iar oamenii pot veni fără o programare prealabilă. La noi la bordel se fac vaccinări atât pentru prima doză, cât şi pentru a doua şi a treia doză (booster). Iniţial, ne-am gândit să facem vaccinări doar până la finalul lunii noiembrie. Însă vom extinde campania de vaccinare în bordel până la sfârşitul acestui an. Dacă această campanie de vaccinare la bordelul nostru va decurge foarte bine, o vom continua şi la începutul anului 2022. Până acum am vaccinat 180 de persoane, dintre care 100 s-au vaccinat cu a treia doză. Dintre clienţii vaccinaţi, 40 au fost femei. Iar feedback-ul este unul foarte bun.
Concret, în ce constă reducerea pe care o primesc clienţii vaccinaţi la dumneavoastră?
În mod normal, accesul la bordel costă 100 de euro. Practic, oferim o reducere de 40 de euro. Fiecare persoană vaccinată primeşte un voucher de 40 de euro cu care are acces printre altele la saună bio, masaj, înot. Sexul nu este inclus în voucher, au fost agenţii de presă care au împrăştiat în mode eronat această ştire. Cei care vor şi o partidă de sex mai trebuie să plătească 60 de euro pentru 30 de minute. Mâncarea şi băutura nu sunt incluse în preţ. Avem la ora actuală 50 de angajate la bordel. Înainte de pandemie, aveam 100 de angajate în bordelul nostru, care este cel mai mare din Austria, cu o suprafaţă de 7.000 metri pătraţi. Mai avem bordeluri în Austria la Innsbruck, Hallein şi Salzburg, în total având 500 de fete angajate. Vaccinare şi sex.
Este cea mai bună reţetă împotriva pandemiei?
(Râde) Să te imunizezi şi să faci şi sex este de o mie de ori mai bine decât orice lockdown.
Aveţi şi clienţi români?
Avem clienţi de pe tot globul, iar printre aceştia se numără şi destui clienţi din România.
Fun Palast are şi angajate din România?
Da, chiar într-un procent foarte mare. 90% dintre angajatele noastre sunt din România. Româncele arată foarte bine şi vor să facă bani mulţi. O fată frumoasă şi implicată poate ajunge să câştige şi 15.000 de euro pe lună. România este o ţară cu multe femei şi fete foarte frumoase, iar asta se vede şi în rândul numeroaselor noastre angajate foarte apreciate de către clienţi.
Sursa: adevarul.ro
Citește și: Ofițerul Simion Colta trăiește ilegal non-stop și trișează în declarațiile de avere