Mașina unui echipaj de la ISCTR Cluj a fost prinsă sub o barieră după ce șoferul a vrut să forțeze trecerea peste calea ferată din Apahida.

Echipajul de inspectori de la ISCTR Cluj se deplasa pe Drumul Național 1C. La un moment dat, la Apahida, bariera de la calea ferată s-a lăsat. Deși avea obligația să oprească, șoferul a forțat bariera. Dispozitivul s-a blocat peste mașină.

În paralel, întreg sistemul automatizat de circulație feroviare a fost pus pe roșu și a blocat toate trenurile.

Cei doi inspectori de la ISCTR s-au chinuit minute bune să ridice bariera, dar nu au reușit. În cele din urmă, evident avariată, bariera a revenit la normal, după care la scurt timp a trecut și trenul.

90 de zile pieton

Angajatul de la ISCTR este evident că va trebui lăsat pieton de polițiștii de la Poliția Rutieră Cluj. Nerespectarea luminilor roșii de la barieră echivalează cu pierderea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Art. 137. Codul Rutier

(1) Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate şi semnalele luminoase şi sonore nu funcţionează, iar semnalul cu lumina albă intermitentă cu cadenţa lentă este în funcţiune.

Art. 138. Codul Rutier

(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:

a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;

b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;

În acest caz, articolul 102 din OUG 195/2002, privind Codul Rutier este clar. Inspectorul ISCTR nu va putea să conducă pentru 120 de zile, find fără permis de circulație.

” Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:

b) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune”.

În acest caz amenda este cuprinsă între 9 și 20 de puncte de penalizare. Tradus pe românește, cel în cauză poate fi amendat cu o sumă cuprinsă între 1.665 lei și 3.700 de lei, potrivit foaiatransilvana.ro.

5 COMENTARII

  1. Cred ca adevaratii “căruțași “ sunteți voi cu aceste titluri, în primul rând vedeti cauza și motivul pentru care s a întâmplat acest eveniment, voi nu aveți nici 8 clase și criticați acești oameni care își fac serviciul și muncesc , acești “căruțași” au studii cat nu aveți dumneavostră de viață , decât atât știe mass media , intrigă și minciuni

  2. Să vorbiți în necunoștință de cauză este foarte ușor, dar nu și corect. Au fost atâtea cazuri în care bariera s-a lăsat fix pe mașină, dar niciunul nu a fost mediatizat. Dacă șoferul nu era în timpul serviciului atunci sigur nu mai era “căruțaș”! Rușine!! Singurii căruțași sunteți voi care expuneți doar ce vă convine vouă!

  3. Articol foarte slab care nu denota realitatea. Aceea bariera ca și altele din Cluj Napoca gen(Taietura Turcului) au probleme de funcționare. Coboară instant(sau cad efectiv) când pornesc semnalele luminoase. Nu e prima și nici ultima masina care probabil a pățit asa. În loc sa faceți articole care nu reflecta realitatea și în care sa urmăriți senzaționalul mai bine ati face articole despre starea barierelor și poate asa o sa salvați niște vieți omenești. De multe ori la bariera de pe Taietura Turcului cobora mecanicul din locomodiva și muta bariera cu mana.

  4. Cu tot respectul ,,Căruțaș”este ziaristul. Imediat se așteaptă greșeala unei persoane din cadrul unei instituții.Daca i se întâmpla unui civil articolul asta nu mai avea farmec. Cum nouă ne place circul era păcat să ratăm o așa știre. Mai bine vă faceți griji ca toate trecerile de cale ferată sunt semnalizate cu dispozitive primitive și pun în pericol viața participanților la trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.