Încă un caz în care numărul de telefon și adresa Poliției Animalelor sunt de negăsit. Tocmai atunci când ai mai mare nevoie de această instituție, tocmai atunci se dovedește că parcă ar fi doar pe hârtie.

Cățelul omorât avea vârsta de 11 ani și a fost omorât în 18 mai, în jurul orei 17.30 când stăpânul a coborât cu el din bloc pentru a duce gunoiul. Câinele s-a îndepărtat puțin de proprietar, a mers către scara blocului, moment în care au apărut doi câini din curtea Electrica de pe strada Porțelanului. Animalele au atacat cățelul, iar unul dintre aceștia l-a înșfăcat pur și simplu în gură și a plecat cu el asemenea unui animal de pradă care iese la vânătoare. Bărbatul a fost contactat imediat de un vecin care a văzut cățelul mort, abandonat pe o cărare de lângă bloc.

„Am sunat la 112, a venit Poliția, a făcut o fișă de eveniment, dar nu mi-a dat nicio hârtie, absolut nimic. Mi-a spus să merg a doua zi la sediul de pe strada Traian. Am mers acolo, dar sediul este închis. Am mers apoi la sediul provizoriu, dar nici acolo nu mi-a spus nimeni nimic. Poliția Animalelor nu are adresă, nici număr de telefon ca să pot da de ei. Am mers din nou la Secția 2 de unde aparținem noi, am depus plângere și mi s-a dat un număr de înregistrare și mi s-a spus că dosarul va fi trimis mai departe către Poliția Animalelor. A doua zi am dus cățelul la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară pentru autopsie. Certificatul va fi eliberat peste o săptămână sau două”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, stăpânul animalului omorât.

Proprietarul a obținut imagini de pe camerele de supraveghere de la bloc în care se vede cum câinele criminal duce în gură cățelul.

Se pare că angajații de la Electrica au dorit să ascundă acest caz. Oamenii care locuiesc în blocul vecin cu Electrica spun că noaptea trecută câinele agresiv ar fi fost omorât.

„Azi dimineață m-a sunat un vecin care stă în blocul de lângă curtea Electrica. Se pare că cineva ar fi omorât câinele agresiv pentru că se auzeau sunete îngrozitoare. Oamenii au sunat la Poliție. A venit la fața locului un echipaj, s-a uitat peste gard, nu a văzut nimic și a plecat. Vecinii mei cred ca cineva de la Electrica a omorât câinele ca să mușamalizeze cazul. De dimineață câinele agresiv nu a mai fost văzut de nimeni”, a mai spus stăpânul cățelului ucis.

Proprietarul animalului omorât se gândește să acționeze în instanță atât Electrica cât și Primăria.

Față de câinii agresivi au fost depuse mai multe plângeri de-a lungul timpului, patrupedele fiind agresive în mod repetat. Câinii din curtea Electrica ar fi atacat și oameni, nu doar alți câini. Sursele Ziar de Cluj spun că există cel puțin 10 cazuri de câini cu stăpân și oameni atacați de câinii respectivi.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au precizat că în acest moment se desfășoară cercetări pentru stabilirea proprietarului animalului, stabilirea modului în care s-a produs fapta și luarea măsurilor legale față de proprietar. Rămâne întrebarea dacă într-adevăr cineva va fi pedepsit din moment ce câinii agresivi sunt fără stăpân și doar erau hrăniți de angajații Electrica, în curtea instituției. Mai mult, rămâne întrebarea ce se întâmplă acum dacă patrupedul a fost omorât de oamenii de la Electrica.

„În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați de către un bărbat de 40 de ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că animalul său, un cățel de talie mică, ar fi fost atacat de către un alt câine, iar în urma rănilor suferite, a decedat. În cauză au fost sesizați polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cercetările fiind continuate în vederea identificării proprietarului animalului, stabilirii stării de fapt în care s-a produs evenimentul și luării măsurilor legale față de acesta”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, la solicitarea Ziar de Cluj.

Reprezentanții Electrica nu au putut fi contactați până la momentul publicării acestui material.

Sursa: ziardecluj.ro

Citește și: Premieră în lume, Marea Britanie recunoaște animalele drept ființe cu drepturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.