Lacul Sărat, vestit pentru nămolul său în toată Europa, riscă să ajungă doar o amintire.

Investiții nu se fac, hotelurile au rămas ca înainte de ’89, iar zona a ajuns un soi de groapă de gunoi. Cei de la primăria din Chiscani susțin că vor putea schimba fața locului numai după ce Guvernul îi va acorda statutul de stațiune balneoclimaterică. Până atunci, „Inspectorul Pro″ a vrut să vadă cum sunt primiți turiștii.

Așa arată Lacul Sărat, o localitate cu proprietăți vindecătoare, care atrage oameni de mai bine de 100 de ani, dar nu și investiții, de vreme ce întreaga suprafață de 80 de hectare pare încremenită în timp. Nămolul sapropelic de pe fundul lacului, bogat în substanțe organice, aflate în descompunere, dar și apa de deasupra, cu o concentrație mărită de sare, ar putea face din tratamentul balnear de aici unul de invidiat în întreaga Europă.

Timp de zece ani, primăriile din Brăila și Chiscani s-au luptat între ele pentru stăpânirea locului. A câștigat în instanță edilul din Chiscani. Nu însă și vizitatorii, de vreme ce nu se vede nicio îmbunătățire. Primăria Chiscani ar trebui să realizeze ce bogăție naturală are în curtea ei și să facă din Lacul Sărat o stațiune demnă de renumele pe care l-a avut odată, potrivit stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.