Paradele mult-gustate de turişti, dar şi de constănţeni, pe care le organizează Radu Mazăre, în care edilul l-a interpretat, printre alţii, şi pe Ştefan cel Mare, figurează pe genericul ştirilor transmise pe televizoare, inclusiv pe canalul Antena 3. Deşi este un post „confiscat”, acesta merge în continuare bine-mersi. Nici nu aş vrea să-şi înceteze emisiunile. Are publicul pe care îl merită. După ce Băsescu nu va mai fi la Cotroceni va trebui să îşi caute şi alte subiecte pentru emisiuni. Le va găsi cu siguranţă. După cum românii le au pe Antena 3 şi România TV, iar constănţenii un primar care-i reprezintă pe deplin, şi pe care l-au ales în mai multe rânduri, şi noi, clujenii, l-am avut ca primar pe Gheorghe Funar, un personaj insolit pe care l-am ales în mai multe rânduri. Dialectica lui Hegel preluată de Marx explică multe din aspectele vieţii noastre politice, în primul rând precaritatea acesteia, şi apoi o instabilitate continuă şi zgomotoasă.

Fantoşele, fiindcă nu le pot numi altfel, ocupă spaţiul public, şi nimeni şi nimic nu-i împiedică pe telespectatori să mai mediteze, măcar din când în când, la situaţiile care le determină viaţa, în primul rând nivelul de trai, dar nu vor.

Doamna Elena Udrea vrea să devină preşedinte, deşi procentajul de 6% obţinut de PMP la alegerile europarlamentare nu-i justifică ambiţiile, iar domnul Cristian Diaconescu, cu sprijinul lui Viorel Cataramă, va candida independent, la alegerile din noiembrie. S-a descoperit că fostul vicepreşedinte PSD C. Diaconescu a semnat lista de parlamentari care au iniţiat prima procedură de suspendare a preşedintelui Băsescu, dar ce mai contează aceasta, de atunci a trecut multă apă pe Dâmboviţa. Eu nu am auzit-o, dar am văzut o ştire pe burtiera unui canal de televiziune, în care se spunea că doamna Monica Macovei s-a comparat cu Nelson Mandela. Doamna Lucia Hossu-Longin l-a comparat pe Adrian Năstase cu Iuliu Maniu. Ridicolul nu ucide niciodată. Sunt, totuşi, curios să ştiu câte voturi vor obţine candidaţii „exotici”, cum le-am spus într-un editorial doamnei Monica Macovei, domnilor I. Ghişe, Gheorghe Funar, Dan Diaconescu, şi poate C.-V. Tudor. Cât priveşte pe Crin Antonescu, se pare că la alegeri nu-l va vota pe colegul de partid Klaus Iohannis, dar fostul lider liberal a fost dintotdeauna imprevizibil, aşa că declaraţia de la Realitatea TV nu ar trebui să ne mai surprindă.

Încolo, „vânare de vânt” şi puţine lucruri serioase. Astfel, scăderea CAS-ului pentru angajator nu cred că, în realitate, este susţinută de coaliţia guvernamentală ca să se realizeze de la 1 octombrie. A se vedea ce s-a întâmplat cu sesiunea extraordinară de la Senat, care s-a amânat pentru sfârşitul lunii august. Nu sunt resurse financiare pentru această gaură la buget, cum şi fără suport este şi propunerea lui Băsescu să se anuleze acciza majorată la carburanţi şi taxa pe stâlp. Poate reducerea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015, dacă va fi sprijinită şi de FMI.

În ceea ce priveşte datele statistice comunicate de Institutul Naţional de statistică, se pare că s-a lămurit de unde provine diferenţa dintre ceea ce a comunicat Eurostat (statistica UE) şi INS-ul nostru. Europenii au primit mai multe date decât s-au comunicat românilor noştri. Cred că în actuala conjunctură internă şi externă, ultima foarte complicată, un alt guvern nu ar fi obţinut performanţe sensibil mai bune ca cel condus de Victor Ponta.

Gânduri de regret pentru Dinu Patriciu, un personaj interesant şi controversat. Chiar dacă cumpărarea firmei Rompetrol şi achiziţia complexului Petromidia din judeţul Constanţa au fost discutabile sub aspectul respectării procedurilor legale, declanşând printre altele, pe lângă un proces penal, în care Patriciu a fost achitat în primă instanţă, biletul roz din partea lui Tăriceanu în sprijinul lui Dinu a stârnit mult scandal. Apoi, au rămas imensele datorii pe care Patriciu şi firmele lui nu le-a plătit, atât către stat, cât şi către partenerii de afaceri. Revenind la privatizare, aceasta a fost şansa reală pentru păstrarea a mii de locuri de muncă de care avem aşa de multă nevoie.

Încolo, până săptămâna viitoare, să auzim de bine!

 

Adrian Man

21 august 2014

 

radu mazare stefan cel mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.