Mare scandal, mare, marţi noapte, în jurul orelor 22.45, în incinta platformei de parcare a troleibuzelor C.T.P. Cluj, situată pe strada Bucium din cartierul Mănăştur! Totul, din cauza unui bărbat bine „aghesmuit”, în vârstă de aproximativ 55-60 de ani, care a refuzat să coboare din troleibuzul, cu indicativul 020, ajuns la capăt de linie. Ba, mai mult, când paznicul platformei i-a cerut să părăsească zona, „intrusul” l-a luat la bătaie pe acesta!

Alin Vaida, şeful Serviciului Siguranţa Circulaţiei din C.T.P. Cluj a devoalat, în exclusivitate pentru GAZETA, cum s-a defăşurat întregul „film” al evenimentelor: „Văzând ce se întâmplă, Ioan Vlaic, agentul de pază i-a solicitat acestuia să părăsească incinta, şi în timp ce se deplasau spre exteriorul platformei, individul l-a lovit pe paznic de două ori. Prima dată l-a pălmuit şi a doua oară i-a tras un pumn în bărbie. Paznicul n-a necesitat îngrijiri medicale, dar în cazul acesta a fost solicitată intervenţia poliţiei, prin dispeceratul central. Din păcate, individul a continuat să fie agresiv şi după sosirea organelor de poliţie, fiind necesară încătuşarea lui. Acesta a fost dus la Secţia 4 de Poliţie şi acum se află în cercetare”. În ceea ce priveşte reacţia  Companiei de Transport Public Cluj, şeful Serviciului Siguranţa Circulaţiei din instituţie ne-a declarat că C.T.P. va depune la rândul său o plângere la poliţie împotriva „cetăţeanului turmentat”, pe lângă cea depusa în cursul nopţii trecute de către paznicul garajului, agresat verbal şi fizic de către respectivul.

 

1 COMENTARIU

  1. ar trebui batuti pe cei care scot autobuzele din circulatie si le pun pe curse speciale,jeguri ordinare ce sunteti,stati voi in frig o juma de ora sa vedeti si voi cum este,nenorociti dracului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.