Fostul adjunct al şefului SRI Cluj, Ioan Handrea, a pus poprire la Trezoreria Sectorului 5 Bucureşti pe conturile Serviciului Român de Informaţii. După câţiva ani de tergiversări şi judecată prin instanţele clujene şi cele din Capitală, Handrea a reuşit să câştige împotriva SRI un proces prin care instituţia a fost obligată să îi plătească clujeanului aproximativ 60.000 de euro. El a dat în judecată SRI pentru modul în care a fost destituit din funcţie prin intermediul unei “circulare” de epurare politică.

După ce a câştigat mai multe procese împotriva SRI, clujeanul Ioan Handrea a pus în executare o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care instanţele obligă Serviciul Român de Informaţii să îi plătească lui Handrea o serie de despăgubiri.

Conform sentinţelor, SRI ar fi trebuit să îi dea lui Handrea aproximativ 60.000, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În urmă cu câţiva ani, prin intermediul unui decret discriminatoriu, fostul adjunct al SRI Cluj, Ionel Handrea, a fost destituit din funcţia pe care o ocupa. Clujeanul a dat în judecată instituţia, a câştigat şi de anul trecut aşteaptă ca Serviciul Român de Informaţii să respecte, ca orice altă autoritate, deciziile judecătoreşti. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, Handrea a cerut prin intermediul unui executor judecătoresc executarea sentinţei.

“În baza art.572 şi art. 580 şi urm. C.proc.cov, vă somăm ca în termen de 10 zile de la comunicarea somaţiei: să-l reîncadraţi pe ultima funcţie avută anterior trecerii în rezervă pe creditorul Handrea Ion. Să-i plătiţi creditorului suma totală de 264.390,52 de lei din care suma de 249.081,22 de lei, conform raportul de expertiză, sumă ce reprezintă drepturile salariale începând cu data trecerii în rezervă şi până la reîncadrarea efectivă a acestuia. Suma de 4.934,50 de lei cheltuieli de judecată. Suma de 10.374,80 de lei cheltuieli de executare conform titlurilor executorii Sentinţei  civile nr.445/22.05.2008 a judecătoriei Cluj Napoca şi PV de cheltuieli03.09.2012. În cazul în care în termenul prevăzut în somaţie nu executaţi de bună voie obligaţia cuprinsă în titlul executoriu, se va proceda conform art. 572, 580 C.proc. civ, normele CEDO care au prioritate faţă de OG22/2002 cu modificările ulterioare, art.452 şi urm (poprire după caz)”, se arată în somaţia de executare silită adresată SRI.

Semper fidelis “pentru motive şi nevoi”

Conform unui răspuns al SRI, “la data de 31.10.2006 numitul Handrea Ioan a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie de serviciu, în temeiul art.85 lit.e) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, „pentru motive şi nevoi” ale Serviciului. Ofiţerul a înţeles să conteste pe calea contenciosului administrativ legalitatea ordinului de trecere în rezervă, solicitând reîncadrarea în funcţia deţinută anterior. După parcurgerea mai multor faze procesuale, în rejudecare, Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa nr.445/2008 a admis în parte acţiunea reclamantului şi a anulat ordinul de trecere în rezervă nr. DP 01404/31.10.2006, cu consecinţa plăţii drepturilor salariale, începând cu data trecerii în rezervă şi până la reîncadrarea efectivă. (…) instituţia noastră a înţeles să formuleze o cerere de renunţare la calea de atac a recursului şi să dispună reîncadrarea acestuia în funcţia deţinută anterior, cu plata retroactivă a drepturilor băneşti cuvenite”, arată răspunsul SRI.

“Serviciul Român de Informaţii a considerat reîncadrarea prin Ordinul nr. 0392/24.06.2008, acesta iniţiind în mod voluntar punerea în executare benevolă a Sentinţei nr. 445/2008, deşi aceasta nu era definitivă, Ordinul nr. 0392/2008 fiind dat în aplicarea sentinţei şi nu în temeiul art.A lit.b din Statutul cadrelor militare din Legea nr. 80/1995, – situaţia reactivării pentru mobilizare, concentrare precum şi pentru faptul că în baza art. 5 din aceeaşi lege, raportul ofiţerului de profesie, cu instituţia, este un raport profesional de serviciu, contractual şi nu se poate realiza fără consimţământul acestuia”, arată o decizie a Curţii de Apel Cluj.

Direcţiile cu “bube“ ale Securităţii

Înainte de 1990, Direcţia I (Informaţii Interne) se ocupa de limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (conştiinţa, libertatea de exprimare, etc.), iar activitatea se desfăşura doar în baza unor ordine interne. Direcţia a VI-a (Cercetări Penale de Securitate) se ocupa de întocmirea rechizitoriilor celor aflaţi în vizorul primei Direcţii. Imediat după Revoluţie, toţi ofiţerii din cadrul Direcţiei a V-a Securitate şi Garda (care asigurau paza familiei Ceauşescu) şi ai Direcţiei a IV-a (Contrainformaţii Militare) au fost trecuţi în rezervă. Actualul şef al SRI Cluj, Gheorghe Oltean, a fost coleg cu Handrea înainte de 1990, dar el nu a fost vizat de trecerea în rezervă.

Acuzat pe nedrept de dezertare

În 2006, în urma unui ordin politic, adjunctul SRI Cluj, Ioan Handrea, a fost destituit din funcţie. A contestat ordinul şi, astfel, a început o sarabandă a proceselor între SRI şi Ioan Handrea. După ce juriştii SRI au pierdut în instanţele civile şi militare, în primăvara anului trecut SRI a redeschis o altă tranşă de procese împotriva clujeanului. În aprilie anul trecut, SRI a deschis un proces cu obiect de dosar “acţiune în constatare”, în care cerea să se constate că după ce a fost demis, Handrea avea calitatea de ofiţer activ. Acest proces intentat a fost doar o ”chichiţă” juridică. Dacă judecătorul Lucian Buta, de la Judecătoria Cluj, ar fi dat câştig de cauză celor de la SRI, oficialii Serviciului l-ar fi putut acuza pe Handrea de dezertare, chiar dacă el a mai fost acuzat de această infracţiune, dar a câştigat. Însă, magistratul clujean a respins acţiunea SRI. Un proces similar a mai fost judecat la Curtea de Apel Cluj, unde instanţa i-a dat câştig de cauză lui Handrea.

 

Răzvan Robu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.