La finalul săptămânii trecute, un clujean a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare și 90 de ore de muncă în folosul comunității după ce și-a bătut fiul de numai 6 ani. Agresorul îl acuză pe minor că ar fi consumat băuturi alcoolice și de asta ar fi căzut.
Potrivit anchetatorilor, faptele datează din 10 octombrie 2021, când bărbatul și fiul lui de numai 6 ani au mers în două baruri.
Tatăl a consumat băuturi alcoolice, iar în drum spre casă l-a lovit de mai multe ori cu palma la nivelul capului pe copil, acesta căzând la pământ. În urma loviturilor, micuțului a început să îi curgă sânge din nas.
Un vecin a fost martor la cele întâmplate și nereușind să vorbească civilizat cu bărbatul, a sunat la 112. La scurt timp a ajuns un echipaj și o echipă de la Protecția Copilului, care l-au lăsat pe cel mic în grija bunicului său.
Băiatul a fost audiat de magistrați, context în care a spus că în ziua respectivă tatăl lui l-a luat cu el în două baruri din localitate, în ambele consumând băuturi alcoolice.
Copilul a mai povestit că după ce au pornit spre casă, tatăl său l-a lovit cu palma peste față, în zona nasului, după care a început să-i curgă sânge din nas. Acesta spune că vecinul s-a apropiat de ei și l-a întrebat pe tatăl lui de ce l-a lovit, dar bărbatul i-a spus să-și vadă de treabă.
Agresorul a declarat în instanță că i-a aplicat copilului o palmă în scopul de a-i corecta comportamentul, deoarece minorul ar fi consumat alcool cu un alt băiețel. Bărbatul a relatat că fiul lui sângera din cauză că a căzut pe jos, fiind sub influența băuturilor alcoolice.