Judecătorii Curții de Apel Cluj au decis liberarea condiționată a unui bărbat condamnat pentru falsificarea unui permis de conducere și un accident mortal.

Bob Nicolae Victor, condamnat inițial pentru ucidere din culpă, conducere fără permis și uz de fals, a fost prins, în 2021, cu un permis de conducere belgian fals. Acest act i-a permis să circule nestingherit pe șoselele din România, până când, într-o noapte fatală, a provocat un accident mortal în județul Maramureș.

Deși a fost condamnat la 3 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare, instanța clujeană a decis, în mod surprinzător, că acesta poate fi eliberat condiționat, deși anterior i se anulase o liberare condiționată precedentă. Cu alte cuvinte, un individ care a fentat legea, a ucis un om și a folosit acte false este acum liber, sub supraveghere, după ce a executat doar o parte din pedeapsă.

Decizia Curții de Apel Cluj, care este definitivă, ridică semne de întrebare despre cât de mult cântărește viața unei victime în ochii justiției și dacă instanțele sunt dispuse să ofere a doua șansă chiar și celor care au sfidat legea în mod repetat.

Citește și: Vasile Pop, implicat în cele mai controversate proiecte imobiliare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.