Silvana și Romeo Saleno sunt doi muzicanți din Cluj Napoca care, după ce au văzut că ”lipici” la bătrâni s-au gândit că nu le-ar strica să își deschidă o afacere. Inițial, căminul a fost deschis în Cluj Napoca dar, în urma unei investigații jurnalistice care a arătat condițiile teribile în care erau puși să trăiască bătrânii, cei doi Saleno l-au închis. Aste pentru o perioadă. Ulterior, ei au deschis Căminul de Bătrâni Sf. Dumitru  în București. După ce, săptămâna trecută au apărut date despre căminele groazei din București, autoritățile au început să facă verificări la sânge. Ca să nu se descopere condițiile teribile de la căminul Sf. Dumitru, în miezul nopții 11 bătrâni au fost mutați într-o casă aflată în construcție. Noroc că oamenii au fost găsiți de poliție și salvați. Acum, poliția spune că a deschis o anchetă care îi vizează pe cei doi Saleno.

În anul 2007, în paginile unui ziar clujean (Foaia Transilvană, care între timp s-a închis și, ulterior redeschis într-o altă formulă editorială, n.red.) a fost publicat un articol în care se arăta modul groaznic în care erau tratați bătrânii dintr-un azil aflat pe str Anina nr 35 din cartierul Mărăști. Personalul nu arăta niciun fel de empatie față de cei pe care ar fi trebuit să îi îngrijească, bătrânii erau ținuți mai mult flămânzi, li se administra, fără vreo prescripție, medicamente pentru a îi ține într-o stare de letargie, unii dintre ei erau legați de paturi. În funcție de fiecare situație în parte, unora dintre rezidenți li se lua pensia, altora locuințele. Pe deasupra, căminul de bătrâni funcționa fără niciun aviz, chiar dacă autoritățile locale știau de existența acestei afaceri. 

Azilul respectiv era a soților Silvana și Romeo Saleno, doi cântăreți de muzică ușoară care epatau spunând că fac parte din lumea bună a Clujului. 

În pofida neregulilor flagrante prezentate în articol poliția clujeană nu s-a sesizat și nu a avut loc nicio anchetă. Ulterior, azilul și-a mutat activitatea în cartierul Dâmbu Rotund din Cluj Napoca. Însă și acolo au fost vizați de reclamații pentru modul în care îngrijeau bătrânii. 

În 2008, inspectorul șef al Autorității de Sănătatea Publică (ASP) Cluj era Alexandrina Dadîrlat, care a declarat la vremea respectivă că știe de “cazul Saleno”. 

“Azilul de bătrâni, care de fapt nu este… La locația din Dâmbu Rotund nu este nimic autorizat. A fost o echipă de inspectori, au văzut că nu este nimic. Oamenii au venit la noi, au dat o declarație că nu au nimic acolo, nu au bătrâni, și la noi nu este în autorizare așa ceva. Dar să vorbiți cu inspectorii”, declara Dădârlaț.

Astfel, cei doi Saleno și-au mutat afacerea cu bătrâni în București în Voluntari, Ilfov, denumind-o Căminul de Bătrâni Sf. Dumitru. Și de această dată au fost semnalate nereguli. În anul 2012, reporterii Gazeta de Cluj au fost contactați de rudele unei persoane care ajunsese în brațele celor doi Saleno.

Rudele Liei Drăgănescu, care locuia într-un apartament din zona Pieței Muzeului din Cluj Napoca, au reclamat că femeia, în vârstă de peste 80 de ani și care nu ar mai fi avut discernământ, a semnat la un notar controversat din Cluj Napoca (Dorina Mureșan, n.red.) un act prin care își cedează locuința celor doi Saleno. 

De altfel, Asociația Saleno, forma juridică sub care funcționează căminul Sf Dumitru din Voluntari, Ilfov, este înregistrată la adresa str. Emil Zola nr. 9 ap. 3, Cluj Napoca, locuința care i-a aparținut lui Drăgănescu.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la Silvana și Romeo Saleno, dar se pare că cei doi, în pofida faptului că ar fi divorțați, sunt ”antamați” în America în calitate de muzicanți.

Adresa Asociației Saleno în fosta locuință a unui bătrân îngrijit la Sf Dumitru

Locuința din centrul orașului Cluj Napoca, unde își are sediul Asociația Saleno, i-a aparținut lui Lia Drăgănescu, fost medic. La peste 80 de ani, femeia a fost transportată din Cluj Napoca la azilul din Voluntari, nu înainte de a semna pentru cedarea locuinței.

Un apropiat al Liei Drăgănescu spune că în urmă cu câteva luni a dorit să o viziteze la azilul soților saleno din Tunar, județul Ifov, dar nu a fost lăsat să intre în incinta azilului. De asemenea, o altă prietenă a Liei Drăgănescu a încercat să o viziteze, dar, de asemenea, nu a fost lăsată să intre în incinta căminului de bătrâni decât după ce femeia a făcut o plângere la poliția din localitate.

“Am încercat să o vizităm, să îi telefonăm, dar nu se poate lua legătura cu ea pentru că este supravegheată constant. Am auzit că o prietenă de-a ei abia a reușit să o viziteze, după ce a făcut plângere la poliție și când a văzut-o femeia era extrem de slăbită. Le-au servit ciocolată și a înfulecat-o de parcă nu ar mai fi mâncat nimic! Oricum, doamna Drăgănescu ar vrea să plece de acolo, dar este supravegheată constant și nu se poate lua legătura cu ea. Mai mult, în urma medicației și-a pierdut luciditatea și ne este teamă că dacă vom merge cu un avocat pentru a o scoate de acolo, ea să spună că nu dorește și să ne facem de râs”, spune unul dintre apropiații Liei Drăgănescu.

După ce bătrâna a murit, pentru o perioadă locuința a fost scoasă la vânzare.

“Eu sunt proprietarul apartamentul și am dreptul să îl vând și să îl închiriez pentru că am încheiat contract cu doamna Drăgănescu care îmi este ca o mamă. acum vreau să îl închiriez, nu știu dacă o să îl vând pentru că aș vrea să îl păstrez pentru mine. Doamna stă cu noi de mai mulți ani, acum este în spital pentru că a avut niste propbleme cu respirația dar se va face bine și o vom externa. Este vorba de niște persoane rău-voitoare care au venit la dumneavoastră, au mai fost și la alte ziare, dar după ce le-am sunat și-au retras reclamațiile, mi-au prezentat scuzele de rigoare și credeam că ne-am înțeles!Dar nu este nici o problemă pentru că și eu le pot face reclamații dacă nu se liniștesc”, declara Romeo Saleno în anul 2012 atunci când Gazeta de Cluj scria despre subiect.

Guriști până la bătrânețe

Silvana și Romeo Saleno sunt doi cântăreí clujeni care cochetează, deopotrivă, cu muzica de operetă și cu cea pop. În presa tabloidă au apărut titluri de genul “soții Saleno cuceresc” … New York-ul, Las Vegas-ul, etc. Conform unui interviu apărut în anul 2005 în România Liberă, Romeo Saleno (ca și-a schimbat numele de Dimitrie în Romeo) a fost atras de mic de vocea lui Furdui Iancu, apoi a început cursurile Facultății de Medicină Veterinară, la care a renunțat pentru a studia muzica la Conservatorul Gheorghe Dima. Acolo a cunoscut-o pe soția lui, Silvana. Chiar dacă, potrivit articolelor de presă, soții Saleno cuceresc mapamondul, ei deopotrivă acceptă invitații la nunți, botezuri și cumetrii sau pe scene de prestigiu cum ar fi cele din Baia Mare.

Bătrâni ascunși într-un șantier

În data de 6 iulie 2023, polițiștii și pompierii ilfoveni descopereau într-o clădire în construcție din localitatea Tunari unsprezece oameni, unii dintre ei cu dizabilități, aflați într-o stare deplorabilă. Proveneau din căminul Sf Dumitru, într-o tentativă de ascundere a lor de autorități, în contextul controalelor anunțate de guvern în centrele de bătrâni din zonă. 

”Au fost depistate, în Tunari, într-un imobil în construcție, 11 persoane vârstnice, vulnerabile (unele dintre acestea, cu dizabilități), precum și o altă persoană, care le însoțea. Se pare că aceste persoane au fost relocate dintr-un centru din municipiul București, pentru a nu fi identificate de autorități”, anunțau reprezentanții ISU. Șantierul unde au fost duși bătrânii îi aparține lui romeo Saleno care își ridică în locul respectiv o casă. ”Acolo, colegii au constatat prezența a 11 persoane în condiții care nu permit îngrijirea lor corectă. Au fost evaluați medical, din ce am înțeles şi situația este în dinamică, dar nu a necesitat nimeni transportul la spital, însă au fost șase relocaţi către un azil care are condițiile bune pentru a-i primi, iar patru au fost preluați de aparținători”, a spus Raed Arafat după ce bătrânii au fost salvați.

1 COMENTARIU

  1. no baaa si behaitorii tiriplici s-au dat la bunei….astia de unde au aparut…bine ca au mierlit-o nicu sabau, benone ca era vai de ochiul maro al buneilor…ceia tibiche mai traieste…ca si ala era frate cu benone si sabau…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.