În luna decembrie au fost înregistrate de către autorități mai multe furturi în spatele cărora se află un tânăr curier în vârstă de 23 de ani, din Klagenfurt, capitala statului federal Carinthia, Austria.

Curierul și-a desfășurat activitatea în perioada 3 decembrie – 21 decembrie, timp în care tânărul livra fiecare colet în parte. Singura problemă era că, atunci când clienții deschideau pachetele, le găseau goale, potrivit heute.at. Polițiștii mai arată că procesul de livrare avea loc rapid, astfel încât oamenii să nu remarce lipsa produsului din colet.

Numeroase cadouri de Crăciun s-au evaporat – vorbim despre obiecte electronice, telefoane, laptopuri, accesorii media și multe altele. Daunele sunt de cel puțin 9.000 de euro, potrivit autorităților.

Curierul a fost arestat de către polițiști. Ulterior, bărbatul și-a recunoscut faptele, declarând că voia să vândă bunurile furate pentru a se asigura financiar, având în vedere criza economică provocată de coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.