Azi dimineață, între localitățile Măldăeni – Roșiorii de Vede, județul Teleorman a avut loc un accident de cale ferată între un tren accelerat și un marfar.

„A avut loc o frânare de urgență. Nu a existat impact cu trenul deraiat. S-a activat planul roșu de intervenție, fiind vorba de un tren cu foarte mulți pasageri. Au fost trimise la fața locului mai multe autospeciale de intervenție”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman. 

”Până în acest moment avem trei victime transportate la spital, conștiente și cooperante, 2 femei și un bărbat. Alte și 10 persoane sunt monitorizate la fața locului cu traumatisme ușoare.

În tren se aflau aproximativ 280 de persoane, dintre care circa 200 au fost transportate la gara din Roșiori cu microbuze, restul urmând să fie preluați de o garnitură de tren pusă la dispoziție de CFR”, au transmis reprezentanții ISU Teleorman luni dimineața. 

Amintim că în urma accidentului feroviar între un tren de călători și un marfar din noaptea de 28 februarie spre 1 martie a.c. din Grecia, produs în localitatea Tempe, 57 de oameni și-au pierdurt viața, între care și in cetăţean român. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.