O persoană a murit și alte 57 au fost rănite în urma mai multor explozii urmate de incendii la o stație GPL care au avut loc, sâmbătă seară, în Crevedia. Cel puțin două persoane sunt date dispărute. De asemenea, 39 de pompieri au fost răniți în a doua explozie puternică produsă în jurul orei 21.00. În total, sunt 58 de victime, iar patru în stare mai gravă, au fost transferate în străinătate.
UPDATE 11.25 Premierul României, Marcel Ciolacu, a mulțumit tuturor celor care au luat parte la operațiunile de stingere a incendiului de la Crevedia și pentru transportarea celor răniți, fiind de părere că s-a intervenit exemplar.
„Avem ședință acum. Important e că azi-noapte s-a acționat exemplar. Și în spitale și mulțumim medicilor, asistentelor și celor care au acționat pe salvări azi-noapte. Trebuie să mulțumesc pompierilor, jandarmilor, polițiștilor care au asigurat perimetrul. Văd că se face o paralelă cu Colectiv. Părerea mea e că ar trebui făcută o paralelă cu cazul de la Mihăilești, unde s-a terminat foarte tragic”, a afirmat premierul României, înainte de ședința celulei de criză, potrivit adevărul.ro.
UPDATE 10.54 Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că firma din Crevedia care deținea rezervoarele GPL care au explodat nu deținea documente sau autorizație de funcționare.
„Noi ştim că firma cel puţin nu mai funcţiona sau clar că nu mai avea avize sau autorizaţie. Ancheta este realizată de către Parchetul General. Bineînţeles, aici participă colegii de la de la poliţie şi de la pompieri, vor avea şi ei rolul lor, dar vom aştepta să vedem ce va ieşi. Clar, din punctul nostru de vedere, firma nu avea documente sau autorizaţie să funcţioneze. În mod normal firma nu avea activitate de fapt„, a afirmat Raed Arafat,
UPDATE 10.18 Tatăl patronului firmei unde a avut loc explozia de la Crevedia a venit cu o declarație neobișnuită privind consecințele deflagrației, considerând despre pompierii angajați în stingerea incendiului că e „treaba lor”, în ceea ce privește rănile suferite.
Într-un interviu pentru România TV, imediat după incendiu, Ion Doldurea, primarul din Caracal, a vorbit despre tragedia produsă la firma fiului său, Ionuţ Doldurea. Întrebat dacă știe că au murit oameni, primarul din Caracal a răspuns: „Ştiu. Este vorba despre o persoană. Ceilalți, pompierii, este problema lor”, a precizat edilul.
UPDATE 10.03 Alţi pacienţi răniţi în exploziile de la Crevedia – Dâmboviţa vor fi transportaţi duminică în străinătate, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Potrivit acestuia, este posibil ca şi luni să fie transportate în străinătate unele persoane rănite, dar depinde de ce decid medicii. Până în prezent au fost transferaţi patru răniţi.
UPDATE 09.36 La Crevedia nu mai există pericol de explozie, potrivit autorităților. Incendiul a fost localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. Echipajele operative acționează pentru lichidarea ultimelor focare.
UPDATE 09.27 Cea de a doua explozie puternică care a avut loc la stația GPL, în care au fost răniți zeci de pompieri, a fost văzută de la 22 de km.
Imaginile surprinse de un bucureștean prezintă momentul celei de-a doua explozii de la stația GPL din Crevedia, acolo unde o persoană și-a pierdut viața și alte zeci sunt rănite.
https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=265&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fwww.hotnews.ro%2Fvideos%2F1027068268733338%2F&show_text=false&width=390&t=0
UPDATE 09.17 Cea de-a doua explozie de la Crevedia putea fi evitată, dacă se respecta legea, a precizat șeful Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani, George Găman. De asemenea, acesta a afirmat că aşteaptă ca autorităţile să solicite expertiza Institutului pe care îl conduce pentru a stabili exact cum s-a întâmplat explozia.
„Ar fi fost evitată, dacă se respectau legile, adică dacă toate acele instalaţii erau în construcţie anti-explozivă. Dacă exista emis un raport de protecţie la explozie de către Institutul nostru care este autoritate naţională în acest domeniu. Nu am detalii la această oră. Dacă vom fi solicitaţi, cu siguranţă ajungem acolo. Nu ştiu denumirea societăţii de acolo. Dacă păstrau distanţa de securitate faţă de obiectivele civile… repet, datele nu sunt încă clare. Vom interveni, dacă suntem solicitaţi de către organele de anchetă, vom face cercetarea la faţa locului, după aceea o expertiză tehnică în sine”, a spus Găman.
UPDATE 08.43 Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația este în continuare oprită pe ambele sensuri pe DN 1A București-Ploiești, în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, unde au avut loc exploziile care au făcut 58 de victime.
UPDATE 06.51 Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis că în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, au fost înregistrate 58 de victime.
Primele opt victime au fost făcute de prima explozie, dintre acestea o persoană a decedat în urma unui infarct, fără să aibă arsuri, iar celelalte şapte persoane rănite (3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 cu arsuri transportate la Spitalul „Bagdasar-Arseni”), precizează reprezentanţii MAI, duminică, într-un comunicat de presă.
Celelalte 50 de victime au fost cauzate de a doua explozie, dintre care 3 persoane rănite transportate la UPU Târgovişte și 47 persoane la unităţi sanitare din municipiul Bucureşti, cu arsuri şi traumatisme.
UPDATE 03.10 Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat la Crevedia, unde au avut loc trei explozii la o staţie GPL, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.
UPDATE 02.42 Ministerul Apararii Nationale (MApN) a anunțat că organizează o misiune de transport pentru pacienții grav răniți în explozia de la Crevedia, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgențã.
UPDATE 02.24 Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că primii pacienţi răniţi în exploziile de la Crevedia vor fi transferaţi Bruxelles duminică noapte, la ora 3:30.
UPDATE 01.20 La acest moment, incendiul a fost localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. Echipele de intervenție acționează pentru lichidarea ultimelor focare, a anunțat ISU Dâmbovița.
UPDATE 00.20 Raed Arafat, a declarat că opt victime ale exploziilor de la stația GPL din Dâmbovița ar urma să fie transferate în străinătate, a spus Raed Arafat la B1, potrivit Agerpres.
UPDATE 00.12 Firma de GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, unde s-au produs, sâmbătă seară, două explozii puternice, în urma cărora au suferit arsuri 46 de persoane și una a murit, aparține fiului primarului PSD din Caracal, potrivit g4media.ro.
UPDATE 00.04 Guvernul a anunțat situația victimelor internate la spitalul Bagdasar: 13 internați. Dintre care 5 civili sunt intubați la ATI. Restul sunt 7 pompieri și 1 jandarm, în stare stabilă și cu răni mai mici.
UPDATE ORA 23.48 ISU Dâmbovița a anunțat că un nou incendiu s-a produs în județ, fără legătură cu incendiile și exploziile din Crevedia. De data aceasta arde un depozit de mase plastice lângă o fabrică de armament.
UPDATE ORA 23.37 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în acest moment sunt pregătite circa 60 de paturi de terapie intensivă pentru victimele exploziilor de la Crevedia, potrivit Agerpres.
UPDATE 23.30 La acest moment, după ultimele informații, în spitalele din Bucureşti au fost aduse 46 de persoane rănite în urma exploziilor care au avut loc, sâmbătă, la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa.
La Spitalul „Bagdasar-Arseni” sunt 11 pacienţi, dintre care trei intubaţi, la Spitalul Universitar – patru pacienţi, la Spitalul de Arşi – patru pacienţi, unul fiind intubat, iar la Floreasca sunt 27 de persoane rănite, dintre care patru intubate, în total, 46 de victime, a informat, sâmbătă seară, Guvernul.
UPDATE ORA 23.25 Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, la Digi24, că, odată ce victimele exploziilor de la Crevedia vor fi stabilizate, va fi activat mecanismul de transfer la spitale din străinătate al pacienților cu arsuri grave, care nu pot fi tratați în țară. Acesta a mai spus că totul este pregătit pentru a iniția transferul.
Potrivit ultimelor informații, la această oră s-a decis ca doi pacienți în stare foarte gravă să fie transferați în străinătate, la Spitalul Militar din Bruxelles, iar alți doi vor fi trimiși la un spital din Italia.
UPDATE 23.22 Președintele Klaus Iohannis transmite condoleanțe familiilor victimelor tragediei de la Crevedia și le urează însănătoșire grabnică persoanelor rănite. Șeful statului susține că prioritatea o reprezintă ca cei afectați să beneficieze de tot sprijinul necesar și să aibă acces la tratamentele necesare.
UPDATE ORA 22.40 Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, Marius Lixandru, a declarat pentru „Adevărul” că, din informațiile pe care le are la acest moment, în zona unde au avut loc exploziile nu era stație GPL, și nici depozit, ci se lucra „în stradă”.
„Nu era stație GPL, nu era un depozit. Din câte am înțeles, lucrau pe stradă. Puneau combustibil dintr-o cisternă mare într-una mai mică. Altceva nu știm. Nu se pune problema de forme legale”, ne-a spus directorul ITM Dâmbovița, Marius Lixandru.
UPDATE ORA 22.35 Aproximativ trei mii de persoane au fost evacuate din zona unde au avut loc exploziile devastatoare din Crevedia, județul Dâmbovița, întrucât există un risc major ca să explodeze și o a treia cisternă cu GPL. La această oră, incendiul în incinta fostei stații GPL se manifestă în continuare cu putere, iar flăcările sunt foarte înalte.
Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional! A doua explozie devastatoare produsă în jurul orei 21.00, în care au fost răniți 26 de pompieri
UPDATE ORA 22. 13 Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că persoana care a decedat a făcut infarct, cel mai probabil din cauza panicii, nefiind arsă în urma exploziei.
„Un pacient a făcut infarct la fața locului, dar nu din cauza incendiului. Nu a fost pacient ars. La acest moment, știm că sunt 26 de pompieri răniți, unul singur fiind intubat. Mai sunt și alții pacineți intubați în spitale”, a explicat Arafat.
UPDATE ORA 22.10 În acest moment, potrivit lui Raed Arafat, s-a luat decizia ca toată lumea să fie evacuată la 700 de metri în condițiile în care în incinta stației GPL mai este o cisternă încărcată cu combustibil și există riscul ca aceasta să explodeze.
„Astfel de scenarii există. Orice incendiu, când ai cisterna în zonă, este periculos. La a doua explozii eram chiar pe stradă și a fost în spatele meu explozia. După ce se lichidează incendiul, pompierii vor analiza zona să vadă dacă toți pompierii și toate pesoanele sunt afară. Va fi periată metru cu metru zona, a declarat, la fața locului, Raed Arafat.
Acesta a mai spus că au fost trei cisterne acolo.
„Mai este una. Am luat decizia să se evacueze lumea la peste 700 de metri. Sunt pompieri în zonă, la distanță. Nu știu dacă roboții au fot afectați de incendiu. După ce vom face analiza vom solicita sau nu ajutor din străinătate”, a mai declarat Raed Arafat.
UPDATE ORA 22.10 În incinta fostei stații GPL, în momentul primei explozii se aflau trei autocisterne, iar la această oră există în continuare risc de producere a unei noi deflagrații, motiv pentru care oamenii din zonă au fost evacuați la o distanță de 700 de metri.
UPDATE ORA 21.55 Încă o explozie puternică s-a auzit la această oră. În urma celei de-a doua explozii de la ora 21.00, au fost răniți 26 de pompieri, din care unul este grav, fiind intubat, potrivit declarației șeful DSU Raed Arafat.
Sursa: adevărul.ro
Citește și: Nerușinaților, schimbați-vă numele partidului!