Un poştaş dintr-o comună din Botoșani şi-a pus capăt zilelor, după ce a fost acuzat de mai mulţi oameni că i-a lăsat fără banii din pensii şi indemnizaţii. El lucra de aproape 25 de ani la Oficiul Poştal din comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani.
Oamenii din comună spun însă că nu le-a mai adus pensiile și indemnizațiile de mai bine de o lună, iar unii dintre păgubiți au făcut și plângere la poliție relatează Monitorul de Botoșani.
„În urma informațiilor cu privire la faptul că poștașul unei comune din județ, ar fi fugit cu pensiile si alocațiile cetățenilor, ne-am sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare. Urmează să efectuăm cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru tragerea la răspundere a persoanelor responsabile, conform legii”, a declarat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în cadrul inspectoratului.
În urma acestor acuzaţii şi reprezentanţii Poştei au demarat o anchetă. Prejudiciul estimat ar fi de 137.000 de lei. „Cercetările preliminarii confirmă aspectele reclamate. S-a dispus verificarea amănunţită în cazul acesta cu organele financiar contabile. Acestea vor merge, începând de joi să verifice modul de achitare al mandatelor speciale. În urma anchetei urmează să fie stabilit prejudiciul exact dar și gradul de vinovăţie al persoanelor de acolo. Este un fapt regretabil”, a declarat Nelu Ştir, directorul Poştei Române din Botoşani.
Miercuri dimineaţă, poștașul a fost găsit spânzurat în podul locuinţei sale din localitatea Pietricani, Săveni. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de fiul acestuia.
Sursa: Stiripesurse.ro