Preotul Patriciu Vlaicu, conferențiar doctor în drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, a transmis un mesaj de îndemn pentru cei care încă se tem de vaccin.
Mesajul de îndemn la vaccinare a fost publicat în urmă cu câteva zile pe YouTube și vine ca replică la mesajele anti-vacciniste ale altor preoți din România, care le spuneau enoriașilor că vaccinul este echivalent cu o condamnare la moarte.
Conform CV-ului publicat pe pagina sa, preotul Patriciu Vlaicu a fost membru asociat în Centrul de Cercetare Droit et Sociétés Religieuses, la Universitatea Paris Sud, din 2010 este membru în Haut Conseil de AIDOP (organism internațional de cercetare și de formare din Paris), consilier special în cadrul Delegației Patriarhiei Române la Sfântul și Marele Sinod, membru în Comisia internaţională de dialog teologic ortodox-catolic și a fost membru în Comisia Sinodală pentru Statut și Regulamente a Patriarhiei Române.
”S-a înlocuit frica de virus cu frica de vaccin. Noi preoții ar trebui să fim mai reținuți (…) Orice formă de descurajare a celor care au dorința să se vaccineze este păcat (…) Dumnezeu a îngăduit medicilor să descopere vaccinul (…) Noi preoții ar trebui știm să-i întărim pe credincioși să nu înlocuiască frica de virus cu frica de vaccin. A refuza din principiu vaccinul este ca și cum am refuza să purtăm vesta antiglonț, în locurile unde este pericol să fim răniți, doar pentru că și cu ea putem să suferim și chiar să ni se rupă coastele în cazul în care calibrul glonțului care o lovește este mai mare. Vaccinul nu face decât să dea sistemului imunitar, făcut de Dumnezeu, posibilitatea de a identifica mai ușor inamicul. Refuzând din principiu vaccinul, dincolo de sfatul medicului, este ca și cum, pe front, am refuza medicamente care ne ameliorează vederea după ce ochii ne-au fost afectați de gaze și astfel am intra, ca nevăzătorii, direct în bătaia tirului inamic”, sunt unele dintre declarațiile preotului Patriciu Vlaicu în mesajul de îndemn la vaccinare.
Preotul Patriciu Vlaicu are 51 de ani, este căsătorit și are 3 copii.
Mesajul integral al preotului:
Sursa: stiridecluj.ro
În ecuația unde structuri gen-etice preschimbate în laboratoare par a zădărnici sisteme stabile, canonicul defensiv ar putea atrage atenția și asupra lipsei de ofensive academice încurcate de grupuri decăzute spiritual ce fals atribuie calităti de cercetători ?
Au ajuns si preotii sa intre in politica masoneriei si a iluminatilor mincinosi si criminali??? Indeamna oamenii la dubla moarte a sufletului si a trupului. E dezastru total ce triere va fi la poarta iadului