Un senator, de profesie avocat, atrage atenția asupra faptului autoritățile care pot avea un rol coercitiv se pregătesc să deshidă sezonul la vânătoarea de avocați. Potrivit senatorului PSd Serban Nicolae, s-au înmulțit actele de intimidare a avocaților, în special a celor care lucrează în materie penală, pe fondul ignorării, din ce în ce mai frecvente, a dispozițiilor legale privind confidențialitatea comunicării dintre client și avocat.

”De mai mulți ani, dar cu insistență în cei din urmă, observ un adevărat asalt al autorităților publice asupra profesiei de avocat, fără vreo reacție notabilă din partea celor aleși să ne reprezinte.

Am să subliniez doar câteva dintre cele mai flagrante aspecte:

1. De câțiva ani, organele de control fiscal au instituit regula, potrivit căreia, dacă la contractele de asistență juridică generală nu există rapoarte de activitate, consultații în formă scrisă și alte înscrisuri justificative, specifice funcționarilor, dar atât de nespecifice avocaturii, atunci sunt suspecte de evaziune fiscală;

2. În aceeași logică cu cea a organelor de control fiscal, organele de anchetă penală au acreditat ideea că multe contracte de asistență juridică constituie instrumente pentru spălare de bani;

S-au înmulțit actele de intimidare a avocaților, în special a celor care lucrează în materie penală, pe fondul ignorării, din ce în ce mai frecvente, a dispozițiilor legale privind confidențialitatea comunicării dintre client și avocat;

Se insistă pe modificarea legislației, pentru a restrânge profesia liberă a avocatului, a statutului acestuia și a sistemului propriu de pensii și asigurări sociale.

Pe acest fond, nu m-a surprins faptul că, în proiectul noului Cod Fiscal, cheltuielile cu serviciile de consultanță juridică nu mai erau deductibile dacă nu erau necesare activității contribuabilului și nu sunt însoțite de înscrisuri doveditoare, această necesitate urmând a fi stabilită, bineînțeles, de organele fiscale. Am eliminat acest text, printr-un amendament acceptat unanim în Senat și sper că lucrurile vor rămâne neschimbate la Camera Deputaților.

Dar, aspectul cel mai grav este, în opinia mea, acreditarea ideii că avocații, atunci când nu comit falsuri, evaziune fiscală și spălare de bani cu ajutorul contractelor de asistență juridică, sunt un fel de complici ai clienților, mai ales în cauzele de corupție și de fraudare a statului. Aceasta, pe fondul menținerii unui statut de inferioritate a avocatului față de procuror în cauzele penale, în fața instanței de judecată, dacă nu chiar o înrăutățire a acestui statut.

Reacția profesiei, la nivel de reprezentare oficială a fost inexistentă ori, în cel mai bun caz, nesemnificativă. Dacă în organele de conducere ale profesiei noastre, aceste lucruri au fost deja dezbătute și s-a concluzionat că nu este necesară o reacție, pentru mine e trist, dar am să respect regulile. Voi fi doar mai atent și mai reținut în a mă baza pe asemenea reprezentanți. Dar dacă o atare dezbatere nici măcar nu a avut loc, atunci această atitudine mi se pare inacceptabilă.

Suntem cu toții conștienți de faptul că profesia de avocat este consacrată de Constituția României, că ne cunoaștem menirea și utilitatea socială. Evoluția ultimilor ani arată că nu doar prestigiul, ci însuși statutul profesiei noastre are din ce în ce mai mult şi mai grav de suferit.

Vă rog să reacționați! Vă cer să reacționați! Dacă sunt necesare modificări legislative, aveți în mine și în ceilalți avocați din Parlamentul României, tot sprijinul de care este nevoie. Dar punctul de vedere al avocaților trebuie cunoscut public și asta se face doar prin reprezentanți autorizați, legitim aleși”, arată într-o scrisoare senatorul PSD, de profesie avocat, Şerban NICOLAE.

Sursa Foto: PSnews.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.