Cel de-al treilea suspect în cazul uciderii lui Marian Cozma, Ivan Sztojka, le-a scris părinţilor şi i-a anunţat că se va preda poliţiei, anunţă Gazeta Sporturilor. Suspectul a motivat acest gest prin faptul că "a fost la locul nepotrivit" în acea dimineaţă.
Alte detalii din scrisoarea trimisă de Sztojka nu au mai fost dezvăluite, aceasta fiind luată de poliţia din Fejer şi trimisă celor din Veszprem pentru investigaţii.
Pe de altă parte, în Budapesta a fost descoperit un automobil BMW X5, cu care se presupune că ar fi plecat criminalii din Veszprem.
În cursul zilei de miercuri, autorităţile maghiare anunţau că recompensa pentru prinderea lui Sztojka Ivan a fost dublată, ajungând la suma de două milioane de forinţi, aproximativ 7.000 de euro.
După uciderea handbalistului Marian Cozma, autorităţile maghiare au dat în urmărire internaţională trei suspecţi. Doi dintre ei, Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael, au fost deja arestaţi duminică seară, în Austria. Cel de-al treilea suspect, Sztojka Ivan, se află încă în libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.