Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni că liberalii susțin eliminarea plafonului de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinație de locuință și a programului ”Prima Casa” din legea dării în plată, potrivit Agerpres.

‘Vom vota aceasta lege in Camera Deputatilor. Intra in procedura parlamentara in Comisia juridica. (…) Suntem pentru eliminarea plafonului stabilit in Senat, pe motiv (…) ca este un plafon care stabileste o discriminare foarte clara si temerea noastra ca aceasta lege in baza acestui articol poate fi atacata la CCR este reala. Suntem pentru eliminarea programului ‘Prima Casa’ de sub incidența legii dării în plata. Aceasta lege se va aplica celor care sunt titulari de contract, celor care au casa ca si locuința, eliminam din notiunea de consumator absolut orice idee de specula sau orice idee de profit pe care unul sau altul ar fi vrut sa il obtina’, a spus Gorghiu, la finalul Biroului Politic Național, care a avut loc la Parlament, arătând ca aceste principii vor fi discutate la grupul parlamentar al PNL din Cameră.

Ea a precizat că PNL susține că legea dării în plată să se aplice tuturor contractelor în derulare.

‘Nu vorbim de retroactivitate. Este exclus. Vorbim de efectivitatea legii din momentul publicării în Monitorul Oficial’, a adăugat Gorghiu.

Liderul liberalilor a arătat că în urma discuțiilor cu specialiștii din PNL s-a stabilit eliminarea programului ”Prima Casa” din această lege, pentru a nu exista suspiciuni că vor fi prejudiciati cei care apelează la acesta din ‘pricina unui comportament foarte elegant al bancilor’.

‘Am decis sa punem inaintea oricarui lucru securitatea (…) consumatorului pentru a nu fi supus unor presiuni sau unor riscuri ulterioare in cazul in care (…) bancile decid sa-si puna in aplicare intr-un fel sau altul nu le-as spune amenintari, ci lucrurile spuse public’, a aratat Gorghiu.

Întrebată dacă poziția PNL a fost influențată de răspunsul premierului Dacian Cioloș, Alina Gorghiu a explicat că se bazează pe calcule care țin de avantaje în favoarea consumatorului.

‘Miza noastra nu este sa facem o lege care sa ramana fara continut sau care sa prejudicieze in vreun fel consumatorul. Obiectivul principal care a stat la baza reglementarii a fost unul foarte clar si cred ca ni-l atingem inclusiv prin aceste propuneri – impartirea riscului intre banca si clientul bancii. (…) Prin modificarile legislative pe care le aducem mai taiem un pic din pozitia de forta pe care sistemul bancar a instituit-o in Romania. (…) Nu am agreat si nici Guvernul nu agreeaza integral pozitiile PNL, nici noi integral pozitiile BNR, dar cred ca este o solutie de mijloc care poate aduce mult mai mult bine si mult mai multa securitate pentru consumatorii din Romania”, a mai spus Gorghiu, precizand ca daca pe viitor se impun alte modificări la acest proiect acestea vor fi făcute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.