Bărbatul din Roman, care și-a înjunghiat gemenele și soția este în stare de șoc și nu poate fi audiat. Procurorul Marius Ianuş, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, spune că bărbatul de 40 de ani din Roman „este în stare de şoc, nu a putut articula niciun cuvânt, doar mormăie”, a explicat procurorul Ianuş pentru Libertatea. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ mai spune că bănuiala anchetatorilor este că bărbatul ar fi comis faptele pe fondul unei depresii „cauzată de prea mult stat în casă“, având în vedere că, de şaşe luni, acesta lucra în regim de telemuncă. 

Agresorul nu se afla sub influenţa alcoolului şi nici nu se afla în atenţia poliţiei. Procurorul a menţionat că „persoana cercetată nu avea antecedente de violenţă, nu era o stare tensionată în familie şi nu erau certuri”.

Crima a avut loc sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.50 poliţiştii fiind sesizaţi că o femeie a fost agresată şi se află pe scara unui bloc din Roman împreună cu doi copii. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că, în urma unui conflict spontan, un bărbat de 40 de ani şi-a agresat soţia de 34 de ani şi pe cele două fiice gemene, în vârstă de două luni şi jumătate, lovindu-le cu un cuţit.

Potrivit unor surse din anchetă, citate de Ştiri Neamţ, mama, cele două fetiţe şi fratele lor mai mare, în vârstă de 9 ani, se aflau în apartament când a început scandalul. În momentul în care bărbatul a înjunghiat una dintre fete şi a rănit-o pe cealaltă, băiatul şi femeia ar fi fugit la un vecin, care a anunţat autorităţile. Individul s-a încuiat în locuinţă, iar poliţiştii au fost nevoiţi să spargă uşa pentru a-l reţine. 

Gemenele au fost duse la spital în stare gravă, însă una dintre fetiţe a murit. Sora ei a fost transportată la cu elicopterul la Spitalul Sfânta Maria Iaşi şi este în stare gravă, dar stabilă. De asemenea, mama fetiţelor a ajuns la spital în stare gravă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.