Un bărbat din Bucureşti a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că interlopii i-au furat un colet pe care abia îl ridicase şi în care se afla cocaină în valoare de 30.000 de euro.

Gabriel Bera, un interlop cunoscut din Bucureşti se numără printre interlopii reţinuţi în acest caz.

Acesta este cunoscut pentru violenţa cu care acţionează, de altfel, specializat în infracţiuni de trafic de droguri de mare risc.

Acesta, împreună cu alţi doi bărbaţi, au acţionat la pont şi l-au tâlhărit pe cel care ridicase un colet din autogara Militari, care conţinea droguri în valoare de aproximativ 30.000 de euro.

Pachetul venise din Olanda. În total, patru indivizi au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv.

„La data de 20 iulie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.C., au efectuat 8 percheziții domiciliare, în municipiul București, la domiciliile unor persoane bănuite de  trafic de droguri de mare  risc, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și tâlhărie.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 18 spre 19 iulie a.c., în sectorul 6 din București, imediat după ce ar fi ridicat un colet, de la o firmă de coletărie, o persoană ar fi fost deposedată, prin forță, de acesta, de către alte persoane.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 5 grame de cannabis, o țigaretă ce conține cannabis, 5 folii cu urme de cocaină, o pipă cu urme de cocaină, o bancnotă rulată ce prezintă urme de cocaină, 7 telefoane mobile, 3.500 de lei și 800 de euro.

De asemenea, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele bănuite de trafic de droguri de mare risc, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și tâlhărie fiind conduse în fața procurorului de caz din cadrul  D.I.I.C.O.T.- S.C., pentru audieri și luarea măsurilor preventive.

În cauză, 4 persoane au fost reținute, ulterior fiind arestate preventiv”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Sursa: antena3.ro

Citește și: Cartierul Tineretului, pe muchie de cuțit. Ce se va întâmpla cu terenul dacă Primăria Cluj-Napoca va pierde procesul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.