Nicio țară a lumii nu se poate dezvolta cu salarii mici. România este una dintre țările europene cu cele mai mici salarii. Polarizarea lor merită și mai mult atenția noastră.

Cine câștigă cel mai mic și cel mare salariu mediu la noi?
Femeile sunt mai slab remunerate decât bărbații în majoritatea activităților economice, dar și mărimea întreprinderii este direct proporțională cu mărimea salariului mediu. Așadar, cele mai mici câștiguri salariale au fost realizate de femeile active în firmele din sectorul privat cu mai puțin de 50 de salariați, iar la polul opus, cele mai mari câștiguri salariale au fost obținute de bărbații din întreprinderile de stat cu peste 250 de salariați, conform ultimelor date oficiale disponibile la INS.
Care sunt decalajele salariale în județele României și în celelalte state europene?
Decalajele salariale dintre femei și bărbați în România sunt printre cele mai reduse din Uniunea Europeană – pe locul 6 în UE-28 din acest punct de vedere. Salariul mediu al femeilor este cu 8% mai mic decât în cazul bărbaților în România, decalaj care s-a înjumătățit față de cel înregistrat cu un deceniu în urmă.
Pe de o parte, avem județe unde aceste diferențe salariale de gen depășesc dublul mediei naționale. Cele mai mari decalaje salariale în defavoarea femeilor le întâlnim în Gorj (33%), Tulcea (25), Ilfov (22%), Prahova (20), Teleorman (18), Olt (18) și Constanta (17).
Pe de altă parte, în câteva județe femeile câștigă salarii mai mari în medie decât bărbații. Cele mai mari decalaje salariale în favoarea femeilor, departe însă de nivelurile județelor de la polul opus, le întâlnim în Botoșani (8,7%), Vaslui (8%), Suceava (7,6%), Neamț (7.4), Satu Mare (3,3), Covasna și Vrancea (0,8% în fiecare).
Sursa, respectiv mai multe informații, găsiți în volumul ‘Forța economică a femeilor’ (2016), de Andreea Paul, publicat la editura Polirom: https://www.librarie.co/forta-economica-a-femeilor-978-973-46-6027-8-polirom

Situația decalajelor salariale dintre femei și bărbați, la nivel județean

Nr. Județ Decalaj

crt. salarial (%)

1. Gorj 33.5

2. Tulcea 25

3. Ilfov 21.8

4. Prahova 20.4

5. Teleorman 18.2

6. Olt 18.2

7. Constanța 17.2

8. Argeș 14.7

9. Brașov 14

10. Bacău 14

11. Sălaj 13.4

12. Dâmbovița 13.4

13. Vâlcea 13.3

14. Cluj 12.8

15. Timiș 12

16. Brăila 10.4

17. Călărași 10.3

18. Mureș 10.1

19. Buzău 10

20. Sibiu 10

21. Mehedinți 9.9

22. Arad 9.2

23. Hunedoara 9

24. Alba 7

25. Ialomița 6.8

26. Galați 6

27. Iași 5.7

28. Harghita 5.5

29. Giurgiu 5.5

30. Bihor 3.4

31. Maramureș 3.3

32. Dolj 3.3

33. Municipiul

București 2.4

34. Caraș-Severin 2.1

35. Bistrița-Năsăud 0.4

36. Vrancea—0.9

37. Covasna—0.9

38. Satu Mare—3.3

39. Neamț—7.4

40. Suceava—7.7

41. Vaslui—7.7

42. Botoșani—8.7

Sursa: Calcule proprii pe baza ultimelor date disponibile(anul 2014) la INSSE (TEMPO-Online) — Câștigul salarial nominal mediu net lunar pe activități ale economiei naționale la nivel de secțiune CAEN Rev.2, sexe, macroregiuni, regiuni de dezvoltare.

http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=FOM106E

Câștigul salarial mediu brut la nivel de județe (decembrie 2015)

Nr. Județ Salariul mediu brut (lei)

1. Municipiul București 4.083

2. Ilfov 3.495

3. Cluj 3.260

4. Timiș 3.078

5. Sibiu 3.040

6. Constanța 2.933

7. Gorj 2.915

8. Brașov 2.834

9. Argeș 2.766

10. Iași 2.699

11. Mureș 2.667

12. Galați 2.654

13. Prahova 2.608

14. Arad 2.571

15. Olt 2.537

16. Dolj 2.533

17. Alba 2.529

18. Hunedoara 2.346

19. Dâmbovița 2.339

20. Mehedinți 2.317

21. Vâlcea 2.316

22. Bacău 2.303

23. Giurgiu 2.266

24. Călărași 2.258

25. Buzău 2.256

26. Vrancea 2.255

27. Tulcea 2.207

28. Teleorman 2.205

29. Satu Mare 2.183

30. Ialomița 2.180

31. Botoșani 2.163

32. Sălaj 2.152

33. Maramureș 2.127

34. Bihor 2.111

35. Brăila 2.103

36. Neamț 2.086

37. Covasna 2.069

38. Bistrița-Năsăud 2.068

39. Vaslui 2.053

40. Suceava 2.027

41. Caraș-Severin 2.017

42. Harghita 1.973

Sursa: INSSE — Buletin statistic lunar al județelor nr.12/2015 — Câștigul salarial nominal mediu brut (decembrie 2015)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.