Primăria Cluj-Napoca susține că are în derulare mai multe proiecte de incluziune socială a romilor ce locuiesc pe strada Cantonului.

Conform viceprimarului Dan Tarcea, proiectul derulat de Asociația de Dezvoltare Intracomunitară și prin intermediul căruia câteva zeci de familii au fost mutate în locuințe sociale, va continua și anul acesta.

”Sunt mai multe proiecte prin care încercăm să îi scoatem pe oamenii care locuiesc acolo din starea de marginalizare. Unul dintre ele este derulat prin Asociația de Dezvoltare Intracomunitară, care pe fonduri norvegiene a reușit în anii trecuți să cumpere 35 de locuințe sociale. Practic 35 de familii au fost mutate din zona Cantonului, din zona Pata Rât, în locuințe care au fost dotate cu aragaze, cu frigidere, cu toate utilitățile. Acest program va continua și în acest an, adică cel puțin alte 35 de locuințe vor fi achiziționate în zona metropolitană, astfel încât să putem să îi scoate pe oameni din starea de marginalizare socială”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, în cadrul unei emisiuni radio. 

Unde vor fi relocați de fapt romii din zonele defavorizate?

Conform presei locale, Primăria Cluj-Napoca dorește să mute persoanele din zona Cantonului și Pata Rât în Zona Metropolitană Cluj: Apahida, Baciu, Florești.

Reporterul Gazeta de Cluj a încercat de nenumărate ori să ia legătura cu reprezentanții administrațiilor locale din comunele Apahida și Baciu, însă aceștia nu au putut fi contactați telefonic pentru a oferi un punct de vedere.

Reprezentanții Primăriei Florești au fost singurii care au oferit o declarație în legătură cu implicarea lor în proiectul de incluziune socială a persoanelor defavorizate. Aceștia au susținut faptul că: “proiectul menționat este derulat de o organizație cu personalitate juridică și are un Team Management care se ocupă de implementarea sa, UAT Florești nefiind parte nici în derularea proiectului, nici în implementarea sa.”

“Primăria Florești nu deține locuințe sociale, iar relocarea va avea loc având la bază achiziția de imobile, locuințe de pe piața liberă”, mai adaugă reprezentanții administrației locale Florești.

Conform documentelor oficiale publicate de Primăria Cluj-Napoca, și anul acesta au fost alocate, din bugetul local, fonduri pentru achiziția de apartamente care să servească drept locuințe sociale. Totodată, viceprimarul Dan Tarcea a mai susținut într-o declarație publică și că: ”Am alocat și anul trecut 2 milioane de euro pentru achiziția de locuințe sociale. Am reușit să cumpărăm doar una singură, un apartament cu patru camere care a costat 94.000 de euro. Anul acesta am reluat aceasăt procedură de achiziție și cred că în următoarea ședință de Consiliu Local vom putea intra cu încă două apartamente pentru locuințe sociale”.

Sabina Popescu

2 COMENTARII

  1. Așa se distrug viețile celor care au neșansa de a avea în bloc apartamente sociale. Există șanse bune ca parchetul să fie scos și ars pentru căldură. Tovarășului Boc să îi mulțumiți. Ce loc fain am găsit, unde se spune lucrurilor pe nume: https://c***.com/

  2. Si eu ai altii sute de mii de oameni care nu suntem locuitiri poe cantonului vrem locuinte mobilate si dotate cu de toate. Ma simt marginalizat, ajutorr?!!! uite asa va bateti voi ( Boc) joc de oamenii care lucreaza platesc taxe si chirii….Nu zice nimeni sa nu le dati, dar actiunea trebuie sa fie echitabila pt toti locuitorii clujului.Unii platesc chirie,nu fura, isi trimit copii la scoala si platesc taxe dar se chinuie sa supravietuiasca, acestia cu ce sunt mai prejos decat cei de pe cantonului? De ce nu incepeti sa le educati copiii, sa ii angajati si sa se mute singuri de acolo, sa ia credite pt locuinte sau sa plateasca chirii….acestia sunt pasii care ar trebui urmati, sa isi castige traiul ca toti ceilalti, nu sa primeasca ce noi ne chinuim sa avem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.